Sfânta Drosida, prinţesa prigonită de tatăl ei pentru credinţa în Hristos
Pe 22 martie Biserica pomeneşte pătimirea Sfintei Muceniţe Drosida, fiica împăratului roman Traian. Aceasta a trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creştine erau interzise în Imperiul Roman, iar creştinii, pedepsiţi cu moartea. În acele vremuri, unele fecioare, numite „canonice“, adunau trupurile martirilor din locurile de persecuţie, le ungeau cu miruri şi le înfăşurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde vieţuiau, retrase de lume. Lor li s-a alăturat Drosida, însăşi fiica împăratului Traian, cel care ordonase persecuţia. Spre deosebire de cele cinci „canonice“ martirizate, Drosida a primit şansa de a fi cruţată, cu condiţia să renunţe la credinţa creştină şi să se întoarcă la viaţa de palat. A refuzat şi, scăpând de sub supravegherea străjerilor rânduiţi să o păzească, a fugit şi s-a botezat în prima apă întâlnită în cale, după care s-a ascuns timp de şapte zile, în post şi rugăciune, şi şi-a găsit mucenicescul sfârşit în cuptorul de foc, aprins de prigonitori.
Drosida era fiica împăratului Traian (98-117), născută în Antiohia Siriei. Etimologic, numele ei provine din limba greacă şi înseamnă „rouă“, reprezentând prospeţimea şi puritatea. În anul 99, Traian reactiva un edict mai vechi de interzicere a adunărilor secrete, îndreptat indirect asupra creştinilor, care se întâlneau noaptea, în taină, pentru a înălţa rugăciuni şi a săvârşi Taina Sfintei Euharistii. În anul 104 apărea o lege îndreptată special împotriva creştinilor. Persecuţia a început şi era necesar un simplu denunţ anonim pentru ca un creştin să-şi piardă viaţa pentru Hristos. Mai mult decât atât, trupurile creştinilor erau abandonate în locul martirajului, nefiind îngropate, pentru a servi drept exemplu înspăimântător celor ce ar fi vrut să-i urmeze în credinţă.
Cinci fecioare adunau trupurile martirilor şi le îngropau
În acea perioadă, cinci fecioare - Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza şi Taisia - şi-au însuşit misiunea de a aduna moaştele sfinţilor, pe care le aşezau în locuri tainice, unde le ungeau cu mir şi le înfăşurau în giulgiuri curate. Aflând acestea, Drosida, însăşi fiica împăratului persecutor, adeptă a creştinismului, dar fără a fi botezată, a ajuns la cele cinci fecioare pe ascuns, cerându-le să-i permită să le însoţească în ascultarea lor. Avea cu sine un veşmânt preţios, pentru a împodobi trupul unui sfânt.
Pătimirea celor cinci fecioare şi a Drosidei
Drosida fusese rânduită spre logodnă cu Adrian, unul dintre sfetnicii împăratului. Acesta, auzind că trupurile creştinilor dispar din locul unde s-au săvârşit, a poruncit ca soldaţii să păzească trupurile creştinilor morţi, pentru a-i aresta pe cei ce le ridicau. În prima noapte de pândă, chiar Drosida şi cele cinci fecioare au fost prinse. A doua zi, au fost aduse în faţa împăratului, care, văzând că fiica sa este printre ele, a cerut să fie ţinută sub pază, sperând că va renunţa la credinţa sa. Pe celelalte cinci fecioare - Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza şi Taisia - a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din acea aramă s-au construit trepiede pentru vasele cele mari ale băilor comunale, nou-ridicate în urbea păgână. Însă, atât timp cât vasele au fost aşezate pe acele trepiede, nimeni nu putea intra în camera băilor obşeşti, căci cel ce se apropia cădea mort. Văzând acestea, preoţii păgâni au poruncit să fie îndepărtate acele trepiede. Atunci, Adrian a sugerat împăratului să fie retopite trepiedele şi să facă din ele cinci statui cu chipurile celor cinci fecioare, pentru a le aşeza în faţa intrării în baia imperială. Traian a acceptat, însă în vis i-au apărut cinci mieluşele curate ce păşteau într-o grădină şi un păstor care i-a spus că acelea sunt cele cinci fecioare pe care el le-a aşezat spre batjocură în chipul statuilor idoleşti, şi lor le-o va alătura Păstorul cel Bun pe mieluşeaua Sa, Drosida, fiica lui. În urma acestui vis, împăratul Traian s-a mâniat şi a poruncit să fie aprins un cuptor al cărui foc să ardă continuu şi pe el să se scrie un edict imperial: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli, şi fiecare dintre voi singur să se arunce în cuptorul cel pregătit cu foc“. Mulţi creştini şi-au primit astfel cununa mucenicească.
S-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, înainte de martiriu
Auzind Drosida de acea poruncă, a ales să primească şi ea moartea martirică pentru Hristos. Şi, ridicându-şi ochii, zicea: „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sunt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta“. Rugându-se lui Dumnezeu, a scăpat de soldaţii rânduiţi să o păzească şi se îndreptă către cuptorul de foc. Pe cale, cugeta întru sine că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, întrucât nu era botezată. Luând mirul ce-l purta cu sine şi ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!“. Timp de şapte zile după aceea, s-a ascuns, trăind în post şi rugăciune. În acest timp, creştinii au găsit-o şi, alăturându-i-se, au aflat cine era şi cele ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniţă Drosida a mers la cuptor şi s-a aruncat în foc, nădăjduind că, în schimbul împărăţiei lumeşti, va primi locul ultimei servitoare din împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi toate acestea se petreceau în ziua a 22-a a lunii martie, anul 104.
▲ Împăratul Traian, iertat după patru secole
Pentru rugăciunile fiicei sale şi ale Sfântului Grigorie Dialogul, prăznuit la 12 martie, împăratul Traian a fost iertat. În cuvântul său pentru cei adormiţi, Sfântul Ioan Damaschin spune: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer, slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi, stând într-adins, a făcut rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu zicând: «Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni»“.
▲Sfânta Drosida - icoană şi hram în mănăstirile româneşti
O reprezentare unică la noi în ţară a Sfintei Drosida este zugrăvită în biserica Mănăstirii Celic-Dere din judeţul Tulcea, în pronaos, pe peretele dinspre sud, în primul medalion de lângă uşă, alături de Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.
În ziua de 22 martie 2007, la Mănăstirea Bucium din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locul unde se va ridica un paraclis de vară cu hramul „Sfânta Muceniţă Drosida“ şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou“, oferind, în cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, îndemnul de a urma exemplul credinţei tinerei muceniţe: „În primul rând, această Sfântă, care a trăit la începutul secolului al II-lea, a fost o mărturisitoare a credinţei, deşi era fiica unui împărat care a persecutat pe creştini. Ea arată că mărturisirea credinţei la începutul secolului al II-lea, în Imperiul Roman şi mai ales la Roma, s-a făcut în condiţii foarte grele, oamenii pierzându-şi viaţa pentru că au mărturisit pe Hristos. În condiţiile de astăzi, noi trebuie să mărturisim credinţa în Hristos, mai ales că ne bucurăm de mai multă libertate decât Sfânta Drosida în timpul ei, să arătăm faţă de Hristos iubire sfântă, jertfelnică, şi să transmitem credinţa noastră creştin-ortodoxă generaţiei care urmează. Viaţa Sfintei Drosida trebuie să fie pentru noi un imbold de mărturisire a credinţei, indiferent în ce vremuri ne-am afla“.