Sfânta Filofteia, cinstită la Râmnic
Marţi, 7 decembrie 2010, cu ocazia prăznuirii "Sfintei Muceniţe Filofteia", părintele Ioan Predescu, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia "Sfânta Filofteia" din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. La eveniment a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
Sfânta Muceniţă Filofteia a fost cinstită de credincioşii râmniceni în singura biserică care îi poartă numele. Sărbătoarea a început cu slujba Utreniei, Acatistul "Sfintei Muceniţe Filofteia" şi a continuat cu Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor şi ostenitorilor acestui sfânt lăcaş. La eveniment a participat şi IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioşi şi a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a prezentat pe scurt viaţa, faptele de milostenie şi martiriul Sfintei Filofteia: "Sfânta Filofteia a fost o rugătoare către Dumnezeu şi constituie un model pe care noi, creştinii, îl urmăm mai departe şi-l prelungim în viaţa Bisericii. Ea se înscrie în rândul celor care au făcut din viaţa lor jertfelnic sfânt al Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitori pentru sufletele noastre. Astăzi, Sfânta Muceniţă Filofteia, a cărei prăznuire o săvârşim, se roagă în ceruri pentru această parohie şi pentru toţi credincioşii care-şi pun nădejdea în ajutorul ei. Viaţa ei este o pildă vie a dorinţelor fierbinţi după vieţuirea împreună cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu sfinţii", a conchis IPS Părinte. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, părinţii slujitori au făcut pomenire ctitorilor şi tuturor binefăcătorilor cinstitului lăcaş care au trecut la Domnul. La sfârşitul slujbei, credincioşii prezenţi au primit din partea parohiei iconiţe, cărticele de rugăciuni şi pachete cu alimente şi dulciuri. La sărbătoare au mai luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale, angajaţi ai spitalului judeţean, preoţi, pacienţi şi sute de credincioşi din municipiu şi din împrejurimi. Singura biserică din judeţ închinată Sfintei Filofteia Piatra de temelie a Bisericii cu hramul "Sfânta Filofteia" din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost pusă în urmă cu opt ani, în anul 2002, de către IPS Gherasim. La 5 septembrie a acestui an a fost târnosită de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, eveniment la care a fost prezent şi IPS Gherasim care a acordat gradul de iconom stavrofor părinţilor slujitori Mihai Bălăceanu şi Emanoil Popescu pentru activitatea pastorală realizată. Biserica din incinta Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea este singura din oraş care poartă hramul Sfintei Muceniţe Filofteia.