Sfântă Liturghie în paraclisul voievodal, în cadrul „Zilelor Cetății Neamț“
„Zilele Cetății Neamț”, ediția a 20-a, s-au desfășurat în perioada 1-4 iulie și au cuprins momente liturgice, alături de diverse activități cultural-artistice, la care au participat turiști și locuitorii de la poalele cetății.
Evenimentele au debutat joi, 1 iulie, cu slujba Vecerniei, săvârșită de către o delegație a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor. Alături de pr. Nicolae Axintioi, protoiereu al Protoieriei Târgu Neamț şi gazda evenimentului, și de pr. Marian Gheorghe Filip - misionar protopopesc, unul din organizatori și inițiatorul manifestărilor cultural-artistice, la eveniment au participat pr. Marian Timofte, vicar eparhial, precum și consilierii eparhiali arhim. Nicodim Petre, pr. Andrei Atudori şi pr. Claudiu Gheorghiasa.
Vineri, 2 iulie, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ctitorul principal al Cetății Neamț, la primele ore ale dimineții, în Paraclisul voievodal „Sfântul Ierarh Nicolae”, delegația eparhială a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților din Protoieria Târgu Neamț.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele arhimandrit Nicodim Petre, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a scos în evidență personalitatea binecredinciosului Voievod Ștefan Cel Mare și Sfânt, importanța înaintașilor și a parastaselor pentru cei trecuți la Domnul. În continuare, a amintit conținutul unor scrisori care arată credința, evlavia către sfinți și alte virtuți ale Măriei Sale Ștefan Vodă. La final, a fost oficiată slujba Parastasului pentru toți domnitorii Moldovei, iar cei prezenți au făcut un tur ghidat de directorul Complexului Muzeal Național Neamț.