Sfânta Magdalena de la Mălainița, monahia fără haine călugăreşti

De-a lungul istoriei Bisericii noastre au existat multe femei credincioase care au rămas în memoria sa pentru viața plină de sfințenie pe care au avut-o. În istoria mult încercată a ortodocșilor români de pe Valea Timocului, din ultimul veac și mai bine, s-a remarcat în mod deosebit Sfânta Magdalena, canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 1 iulie 2025. 

Sfânta Magdalena s-a născut în satul Șciubuc din Valea Timocului, în anul 1895, a doua zi după praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică. Sfințenia a fost dintotdeauna vocația fiecărui creș­tin. Din momentul primirii Tainei Sfântului Botez toți suntem chemați la sfințenie. Dife­rența dintre noi o constituie faptul că nu toți răspundem la fel acestei chemări. Sfânta Magdalena a răspuns pozitiv la această chemare din pruncie.

A cunoscut de mică greutățile vieții. Tatăl său fiind mai mult pe front decât acasă, mama sa a fost nevoită să se îngrijească mai mult singură de cei șase copii: de ea, de cele două surori și cei trei frați pe care îi avea. Greutățile întâmpinate în familie o pregăteau pentru greutățile viețuirii sale de mai târziu. Din viața sa aflăm că a fost deprinsă din pruncie cu postul, cu rugăciunea și cu participarea la slujbele Bisericii, lucruri de căpătâi pentru întreaga ei existență. Darul înțelep­ciunii pe care l-a primit l-a folosit cu osârdie spre a învăța foarte bine limba română și cea sârbă, dar și slavona bisericească, ce se folosea în cărțile de cult.

Și-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu

După ce și-a întemeiat propria familie, greutățile au continuat. La scurtă vreme, soțul său aflat pe front în Primul Război Mondial a murit și, rămânând văduvă cu prunc bolnav, a trebuit să se îngrijească singură atât de el, cât și de treburile gospodăriei. Copilul i se născuse cu probleme mari de sănătate, dar, având cre­dință puternică, și-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, Care a răspuns rugăciunilor ei fier­binți și băiatul a fost tămăduit.

Ocuparea de armata bulgară a regiunii Timoc, deci și a zonei în care locuia, în timpul Primului Război Mondial, a cauzat multă prigoană împotriva preoților, care au fost arestați, deportați sau chiar uciși. Biserica din satul sfintei, rămânând fără preot slujitor ca și cele din alte sate, a rămas totuși deschisă, Sfânta Magdalena citind și cântând slujbele, în afară de Sfânta Liturghie, urmând rânduiala din mănăstirile de maici care nu au preot slujitor. În felul acesta, oamenii au continuat să meargă la biserică și au păstrat vie flacăra credinței. Sfânta era cea care, în lipsa preotului slujitor, învăța pe oamenii simpli și neștiutori de carte lucrurile elementare despre cre­dința ortodoxă, le citea din Psaltire, Viețile Sfinților și din scrierile Sfântului Isaac Sirul.

A viețuit ca o monahie

Deși nu a fost tunsă în monahism și nu a purtat haină monahală, a viețuit ca o monahie. Poate că nu întâmplător ea spunea adesea despre sine că este „un monah prost, adică simplu”. Simțea acest lucru și-l mărturisea cu toată smerenia. Avea toate atributele vieții monahale. După căsătorie, a trăit doar șapte luni cu soțul său, care a fost luat pe front, unde a murit și nu s-a mai întors acasă. Apoi nu s-a mai căsătorit și a trăit o văduvie curată până la sfârșitul vieții.

A viețuit în sărăcie și în ascultare de Biserică, fără să se abată în vreun fel de la adevărul de credință, ba, mai mult, ajutându-i pe cei rătăciți (români și sârbi deopotrivă) să revină la dreapta credință. Sărăcia materială a fost o constantă a vieții sale, dar a fost permanent ­compensată de o mare bogăție spirituală. Cei din jurul ei au observat cu ușurință acest lucru și nu au rămas indiferenți. Dragostea sa deosebită pentru sfântul lăcaș, pentru sfintele slujbe, participarea cu vocea ei la buna lor desfă­șurare, altruismul și bunătatea ei au fost ziditoare de suflet pentru cei din jurul său. Era una dintre ei, dar dobândise darul rugăciunii neîncetate. Oamenii credincioși sau mai puțin credin­cioși au cerut ajutorul ei atât cât a fost în viața aceasta pământească, cât și după ce a plecat la cele veșnice în data de 15 octombrie 1962. Nenumăratele minuni petrecute cu cei care s-au rugat cu credință la mormântul ei sau la iconița cu chipul ei și s-au uns cu untdelemn de la candela care ardea necontenit la mormântul său dovedesc cu prisosință darul sfințeniei pe care l-a primit de la Dumnezeu.

O dăruire continuă lui Dumnezeu și semenilor

Toată viața sa pământească a fost o dăruire continuă lui Dum­nezeu și semenilor. În tot ceea ce o înconjura vedea pre­zența lui Dumnezeu. Nu sunt întâmplătoare cuvintele pe care le repeta cel mai des: „Vede Dumnezeu”. Aceste cuvinte nu erau rostite în mod formal, ca un clișeu, ci ele reflectau faptul că Sfânta Magdalena simțea permanent prezența lui Dumnezeu. Logica credinței sale îi spunea că dacă Dumnezeu este mereu prezent în viața noastră, atunci este firesc și ca El să vadă permanent ceea ce se întâmplă. Nimic nu rămâne neobservat de El din tot ceea ce se întâmplă în orice loc și în orice timp.

Prin darul lui Dumnezeu și Sfânta Magdalena vede și ascultă acum toate rugăciunile pe care credincioșii le înalță la sfintele sale moaște sau la icoana sa, rugăciuni pe care ea le duce înaintea tronului Sfintei Treimi spre a fi îndeplinite. A fost o rugătoare cât a trăit pe pământ și a continuat să fie o rugătoare și mai puternică după ce s-a mutat la ceruri. A ajutat pe oameni în timpul cât a viețuit în trup și acum îi ajută și mai mult prin mijlocirea sa necontenită la Dumnezeu.

Cât a trăit pe pământ nu a purtat haină monahală, dar a avut sufletul înveșmântat în haina luminii celei neînserate, lumină pe care au văzut-o strălucind pe chipul ei cei care se aflau lângă ea în momentul în care trecea pragul vieții acesteia. A însoțit sufletul ei în Împărăția Luminii celei veșnice și trupul ei l-a transformat în sfintele ei moaște pe care le cinstim.

Viața Sfintei Magdalena a fost marcată de cele două Războaie Mondiale, de cele trei regimuri de ocupație, în timpul cărora au fost multă vărsare de sânge, multă ură, dușmănie, sărăcie și dezbinare între oameni. Cu toate acestea, ea nu s-a lăsat intimidată sau biruită de ele. Dimpotrivă, toate acestea au făcut-o să se apropie cu credință și mai mult de Dumnezeu prin mijloacele de mântuire oferite de Biserica Sa. Acesta este modelul cel mai frumos pe care sfânta ni-l oferă acum nouă tuturor, celor care se pare că trăim niște vremuri din ce în ce mai tulburi. Astăzi, omul creat de Dumnezeu este tulburat și încercat atât aici, cât și în alte zone ale lumii. Dar Dumnezeu nu ne-a părăsit, ci, prin sfinții Săi, El veghează necontenit asupra noastră. Printre aceștia se află și Sfânta Magdalena de la Mălainița, care, pe lângă exemplul de viață pe care ni-l oferă, ne dăruiește și ajutorul său. Trebuie doar să cerem cu credință acest ajutor și el va veni neîntârziat.