Sfânta Sofia de la Constantinopol văzută de arhidiaconul Paul din Alep în anul 1652

Arhidiaconul sirian Paul Ibn al-Za'im, născut la Alep în 1627, a călătorit la Constantinopol și în Europa de Est în anii 1652-1658, însoțindu-l pe tatăl său, Patriarhul Macarie al III-lea al Bisericii Antiohiei și al Întregului Orient, plecat în căutare de ajutor duhovnicesc și material pentru mult-încercata comunitate creștină din provincia otomană a Siriei. Paul a fost unul dintre puținii vizitatori ai capitalei imperiului din secolul al XVII-lea care au scris despre monumentele și așezămintele vizitate, acordând un loc însemnat Constantinopolului în Jurnalul său de călătorie.

La 20 iulie 1652, arhidiaconul Paul și tatăl său, însoțiți de mai mulți preoți antiohieni, au plecat din Alep către Constantinopol, unde au sosit la 20 octombrie. În capitala imperiului, sirienii au rămas două luni și jumătate, timp în care au slujit de multe ori în bisericile cetății și au vizitat cele mai importante așezăminte creștine, monumente ale metropolei, moschei și cartiere vestite.

Paul făcea parte din a patra ge­ne­rație de slujitori ai Bisericii Antiohiene din familia al-Za'im. Crescut de tatăl său după ce rămăsese orfan de mamă, Paul și-a petrecut anii tinereții printre călugări, ierarhi și cărturari ortodocși. Hirotonit diacon la vârsta de 20 de ani, numit apoi arhidiacon de Damasc și Alep, Paul a fost secretarul personal al tatălui său, Patriarhul Macarie al III-lea, și l-a însoțit în toate vizitele sale pastorale în Siria, în Țara Sfântă, pe Muntele Liban, la Constantinopol și în Europa Răsăriteană.

În textul Jurnalului apar referiri la cucerirea Constantinopolului ca un eveniment catastrofal pentru lumea creștină, ale cărui reverbe­ra­ții nu se stinseseră, în Levant, nici la mijlocul secolului al XVII-lea. Constantinopolul era în continuare, în vremea lui Paul din Alep, un centru al politicii eclesiastice răsăritene, unde arhiereii antiohieni trebu­iau să meargă pentru a primi confirmarea alegerii lor de la Patriarhul ecumenic, dar și porunci sultanale. Jurnalul  lui Paul din Alep cu­prinde o mare bogăție de date și relatări cu privire la toate aspectele vieții politice, sociale, religioase și culturale a ținuturilor vizitate. O mare parte a informațiilor cuprinse în scrierea lui Paul din Alep se referă la fapte trăite de el, așadar, sunt mărturii nemijlocite.

Evenimentele recente de la Istanbul, care au readus Sfânta Sofia, după 85 de ani de statut muzeal, între locașurile de cult musulmane, au determinat institu­țiile europene, dar mai ales pe cre­dincioșii creștini din țările ortodoxe, să privească cu un interes renăscut către străvechea și monumentala capodoperă arhitecturală bizantină. De aceea, am socotit că este util să prezint în paginile „Ziarului Lumina”, spre folosul numeroșilor lui cititori, călători, unii dintre ei, în capitala culturală a Turciei de azi, amintirile arhidiaconului antiohian Paul despre trecerea lui pe acolo și întâlnirea cu Sfânta Sofia, pentru care au fost siliți să aștepte cu răbdare, el și tatăl său, Patriarhul Macarie, ca sultanul să iasă de la rugăciune cu întregul său alai, într-o zi de vineri… Am extras pasajele de mai jos din lucrarea mea recent publicată: Paul din Alep, Jurnal de călătorie. Siria, Constantinopol, Moldova, Valahia și Țara Cazacilor, traducere din limba arabă, studiu introductiv și note (cu colaborarea Yuliei Petrova și a lui Mihai Țipău), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2020.

Așa cum se știe, Bazilica Sfânta Sofia, închinată Înțelepciunii lui Dumnezeu (Sophia), a fost construită la mijlocul secolului al IV-lea de împăratul Constantin cel Mare. Clădirea care se păstrează astăzi a fost ridicată de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea. Până la construirea Bazilicii Sfântul Petru din Roma, Sfânta Sofia a fost cea mai mare biserică din lume. A fost transformată în moschee în 1453, după cucerirea Constantinopolului de către otomani. După transformarea bisericii în moschee, o parte din mozaicuri, inclusiv icoanele Apostolilor, au fost acoperite cu un strat de tencuială, pe care au fost pictate arabescuri și flori Din 1935, locașul a funcționat ca muzeu, în urma unei decizii a președintelui Mustafa Kemal Atatürk.

Vizita la Sfânta Sofia este unul dintre momentele cele mai importante ale șederii sirienilor la Constantinopol. Atrași ca de un magnet, călătorii antiohieni cercetează cu atenție așezământul despre care citiseră în vechile cronici. Impresia lui Paul este copleșitoare: nu mai văzuse o clădire de asemenea dimensiuni și bogăție a orna­men­tației. El este surprins totodată și de faptul că stăpânitorii oto­mani nu prăpădiseră întregul patrimoniu bizantin, deși trecuseră două veacuri de la căderea orașului în mâinile lor.

„Am intrat în orașul Constantinopol în dimineața zilei de miercuri 20 octombrie [1652]. Trecuseră trei luni încheiate de la plecarea noastră din Alep și până în ziua aceea. Am coborât la metocul Bisericii Sfântului Mormânt, în mahalaua de la Poarta Fanarului, în apropiere de casa patriarhului. […] Marți, 2 noiembrie, era Sărbătoarea Jertfei (în tc. Kurban Bayramı, sărbătoare a musulmanilor prin care comemorează scăparea fiului lui Avraam de la jertfă - n.m.). Am mers cu toții la poarta Seraiului și l-am văzut pe mărețul sultan Mehmet - ție-l Dumnezeu! - cu alaiul și cu oștenii lui când a intrat și a ieșit din Sfânta Sofia. După aceea am intrat și noi să ne desfătăm cercetând Sfânta Sofia și toate locașurile și cămările ei tainice. Am urcat la al doilea cat și apoi la al treilea și am văzut stâl­pii ei făcuți din porfir și marmură, verzi ori ca rozmarinul ori lapis-lazuli, precum și alte culori de marmură minunate și strălucitoare. Iar balustradele lor, care sunt din marmură, merg de la un stâlp la altul. Pe ele sunt urme de cruci, ca și pe lespezi, pe marmuri, pe pietrele ei prețioase, pe agheasmatarul care se află înăuntru și pe vasele din marmură diafană. Aceste vase patru oameni nu le-ar putea cuprinde, atât sunt de mari, iar la gură sunt strâmte. [Am admirat] albul frumos al marmurei locașului, înălțimea turlei, icoana Mântuitorului binecuvântând din înaltul bolții altarului, mulțimea crucilor ce se află pe pereții și balustradele ei, feluritele icoane, praz­nicele Domnului ce sunt [înfă­țișate] în înaltul bolților, feluritele culori ale multelor mozaicuri aurite și colorate pe dedesubt, numărul mare al ușilor, măreția crucilor de bronz de pe ele, mulți­mea ferestrelor. Și ce să mai spun? Nu poate mintea omenească să înfă­ți­șeze una câte una frumusețile ei.”

Relatarea vizitei la Sfânta Sofia este succintă în Jurnal, probabil pentru că Paul a avut permanent grijă să nu scrie ceva care ar fi putut deranja autoritățile otomane și l-ar fi putut pune în pericol pe tatăl său, așadar admirația sa față de măreția locașului este redată cu oarecare reținere. Este însă cunoscută o altă scriere care îi este atribuită arhidiaconului sirian și care cuprinde o descriere topografică a Bazilicii Sfânta Sofia de la Constantinopol. De asemenea, pe parcursul notelor sale, Paul revine adesea la descrierea Sfintei Sofia, dând detalii suplimentare cu privire la alcătuirea, ornamentația și istoria ei. El a notat, de pildă, în marginea unei file a manuscrisului C 358 de la Institutul de Studii Orientale din Sankt-Petersburg, rețeta fabricației cărămizilor folosite la construirea Catedralei Sfânta Sofia, explicând că unul dintre ingrediente era scoarța unei varie­tăți de ulm. Sfânta Sofia a devenit, pentru Paul din Alep, punctul de referință în numeroase comparații ulterioare, o culme a măreției și a frumuseții monumentale.

Cele mai multe referiri la Sfânta Sofia constantinopolitană apar în Jurnal atunci când Paul descrie înfățișarea locașului Sfintei Sofia din Țara Cazacilor (Ucraina de azi), care „nu are altă pereche decât [biserica] cu același nume [de la Constantinopol]”. Prima sa vizită la Sfânta Sofia din Kiev îi prilejuiește arhidiaconului sirian o comparație grăitoare pentru impresia puternică pe care i-o lăsase vizita celeilalte catedrale cu același hram, din capitala otomană: „Biserica Sfânta Sofia pe care am pomenit-o are alcătuirea Sfintei Sofia cea dintâi, cea vestită. Are arce la fel, este tot așa rotundă și are acoperișul întocmai. Dar pe aceea [de la Constantinopol] nici o minte omenească nu o poate zugrăvi, cu multele și minunatele culori ale marmurilor ei, cu meșteșugul clădirii și alcătuirii ei, cu mulțimea stâlpilor ei, înălțimea, turlele ei zvelte și lărgimea ei, cu mulțimea galeriilor și a încăperilor ei. […] Cât despre altarul cel mare, el seamănă cu cinstitul altar de la Sfânta Sofia [din Constantinopol] ca lungime, lățime și lărgime, dar și prin culorile mozaicului de pe pereți și de pe pardoseală. De la tavan până jos (pe absida altarului, de sus și până jos - n.m.) este înfățișată icoana Maicii Domnului în picioare, cât statura ei, cu năframa prinsă la brâu și palmele deschise în sus, totul de o mare frumusețe. Icoana este făcută din mozaic străveziu, felurit colorat și aurit. Noi văzuserăm în altarul de la Sfânta Sofia cea dintâi pe Domnul Iisus Hristos în picioare, cât statura Lui, binecuvântând, înfă­țișat în chip desăvârșit, cât se poate de frumos. […] Balustradele care sunt în fața acestor arce sunt dintr-o bucată întreagă de piatră roșie de la un stâlp la celălalt și au pe ele cruci zugrăvite și cioplituri întocmai ca balustradele [bisericii] Sfânta Sofia. […] Împrejurul bolții sfinte este scris în mozaic, cu litere grecești, atât cât am putut pune noi pe răboj: […] «Dumnezeu este în ea și ea nu se va clătina. Dumnezeu o va ajuta din zori și până în zori.» Așa se spune și despre clădirea Sfintei Sofia [de la Constantinopol], că împăratul Iustinian a scris la fel pe toate cărămizile ei”.

Aflat tot la Kiev, Paul descrie astfel biserica principală din Lavra Pecerska, cu hramul Adormirea Maicii Domnului: „Turla cea mare care este deasupra corului seamănă cu turla Sfintei Sofia [de la Constantinopol], este largă, rotundă, în opt colțuri, foarte semeață. […] Sfântul altar este foarte înalt, avântat spre cer, și de la înălțimea bolții până la jumătate se vede icoana Maicii Domnului în picioare, binecuvântând, cu năframa prinsă la brâu. Mai jos este icoana Domnului și a arhiereilor, de jur-împrejur, din mozaic aurit, ca în Sfânta Sofia [din Constantinopol] și în biserica [Nașterii] din Betleem.”

De asemenea, la Constantinopol se aflau o seamă de icoane celebre, despre care se scrisese și se povestise, iar Paul s-a străduit să le găsească și să aducă informații noi despre ele. Cunoștințele patristice și de artă bisericească pe care le avea la data plecării în călătoria spre Europa i-au îngăduit să facă permanent comparații între icoanele și frescele văzute la Constantinopol, în Țările Române, în Ucraina și Rusia, să comenteze apropierea lor de modelele cunoscute ale erminiei bizantine, să dea detalii bogate și precise despre aspectul lor, conținutul lor teologic și evlavia credincioșilor față de ele. Cu prilejul vizitei sale la Sfânta Sofia, el aude istoria icoanei Mântuitorului Iisus Hristos străpunse de un iudeu, despre care aflase din cronicile bizantine, și dă mărturie mai târziu, relatând a doua sa călătorie în Muntenia (1658), că a fost cu totul surprins să o vadă cu ochii lui la Curtea de Argeș.

Alăturarea fragmentului privitor la vizitarea Bazilicii Sfânta Sofia de la Constantinopol numeroaselor pasaje unde Paul se referă din nou la ea, în cursul descrierii celor două biserici majore de la Kiev, dar îndeosebi a Catedralei Sfânta Sofia, dă întreaga măsură a admirației adânci pe care arhidiaconul antiohian a avut-o atât pentru cununa arhitectonică a Bizanțului imperial, cât și pentru locașul kievean care s-a dorit a fi o reinterpretare a ei, într-un alt spațiu și timp al Ortodoxiei triumfătoare. Bizanțul a fost, pentru Paul din Alep, modelul unei lumi ideale care, deși apusă, se păstra vie prin moștenirea neîntreruptă a Bisericilor greco-ortodoxe de dincolo de hotarele lumii otomane și, cu mult mai multă luptă și zbucium, în provinciile supuse Înaltei Porți unde trăiau arabii creștini de tradiție calcedoniană.