Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, întâiul Episcop al Ierusalimului; Sfântul Ierarh Ignatie, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Macarie Romanul

Acest Sfânt Iacov, numit „fratele Domnului” (Galateni 1, 19), a fost primul Episcop al Ieru­sa­li­mului, rânduit a păstori pe cre­dincioşii Sfintei Cetăţi chiar de Sfinţii Apostoli. El nu face parte din cei 12 Apostoli, ci era frate cu Sfântul Iuda, scriitorul epistolei din Noul Testament. Din Sfânta Scriptură reiese faptul că aşa-zişii fraţi ai Dom­nului aveau o altă mamă decât pe Fecioara Maria, că mama lor trăia pe vremea Pătimirilor lui Hristos şi că era rudă cu Maica Domnului, deci ei erau veri cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Iacov, ruda Domnului, îşi câştigase atât de mare vază între creştini, încât era socotit unul din stâlpii Bisericii lui Hristos. Poporul însuşi îl numea „cel drept” pentru viaţa lui curată şi pentru judecata lui nepărtinitoare şi sănătoasă de care a dat dovadă la Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50 d.Hr. De la Sfântul Iacov ne-a rămas o epistolă care se află în Noul Testament, plină de porunci înţelepte. Tot de la el ne-a rămas şi o Sfântă Liturghie care s-a slujit în Patriarhia Ieru­sa­limului veacuri de-a rândul. Tradiţia Bisericii ne spune că a murit de moarte martirică, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi apoi ucis cu pietre, în anul 62 d.Hr., rugân­du-se, ca Domnul şi ca Sfântul Arhidiacon Ştefan, pentru ucigaşii lui.