„Sfântul Cuvios Dimitrie ne ocrotește în fiecare clipă”
În lumina blândă a acestui sfârșit de octombrie îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Din cerul tomnatic coboară picuri de har peste Catedrala Patriarhală din Capitală. Chiar în vremuri de restriște, credincioșii vin să se închine sfinților, ei respectă recomandările autorităților și ne dau tuturor o lecție de credință și civism. Unii vin să ceară ajutor în problemele lor, alţii vin să mulţumească pentru ceea ce au primit. Printre ei am aflat și persoane care vin dintr-o tradiţie pe care o respectă de peste zece ani.
Luni seara, am stat la rând pentru a mă închina Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfinţilor Constantin şi Elena, Sfântului Nectarie şi Sfântului Stelian, dar și pentru a cunoaște și a sta de vorbă cu oamenii care aduc cinstire acestor sfinți. Oameni de toate vârstele și categoriile sociale și mai ales foarte mulți tineri și copii. Toți au respectat normele de igienă și distanțare impuse de autorități. M-a impresionat faptul că, deși au respectat recomandările autorităților, toți mi-au spus că nu se tem că se vor contamina cu COVID-19 la rând sau la racla sfinților, pentru că sfințenia vindecă, purifică, luminează sufletul, întărește credința și întreaga persoană.
„Dacă ai credință în Dumnezeu, nu se va întâmpla nimic rău”
Doamna Viorica (66 ani) coboară Dealul Patriarhiei cu bucurie în ochi, spunându-ne: „Sfântul Dimitrie este un sfânt care ajută lumea. Știu pe cineva care avea probleme cu auzul, nu auzea deloc. Și după ce a fost la Sfântul a început să audă”. Cu lacrimi abia stăpânite, Florentina (50 ani) mi-a zis: „Dacă ai credință în Dumnezeu, nu se va întâmpla nimic rău. Am venit cu credință în Dumnezeu, Maica Domnului și toții sfinții. Iar la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie m-am ușurat de greul pe care îl port în suflet. M-am rugat pentru copii, pentru casă, pentru țara noastră și pentru a scăpa de pandemie”.
Rândul la care oamenii se așază pentru a se închina Sfântului Dimitrie cel Nou și Sfântului Stelian merge repede. Nasta Maria mi-a mărturisit că ar fi dorit să stea mai mult „pentru a mă putea aduna mai bine. Pentru mine sfinții sunt ajutoarele și ocrotitorii noștri. Așteptând la rând să mă închin, nu mi-a fost frică de boală, pentru că sfințenia vindecă și purifică. Sperăm să ne revenim la normal și să ne urmăm credința”.
„Slavă lui Dumnezeu că avem asemenea sfinți”
Cristina Moldoveanu vine la Sfântul Dimitrie cel Nou de peste 5 decenii, și încă de când era elevă la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din preajma Catedralei Patriarhale, au cucerit-o slujbele și oamenii pe care i-a cunoscut aici: „Sfântul Cuvios Dimitrie - un sfânt care ne ocrotește în fiecare clipă pe noi, familiile noastre și pe toți cei care locuim în acest oraș. El e grabnic ajutător, nu ne lasă niciodată la greu dacă persistăm în rugăciune. Este un sfânt blând, care te ocrotește și mângâie. El îți arată imediat că te-a auzit, că-ți înțelege necazul sau bucuria pe care o ai. Sfântul Dimitrie ocrotește, învață, supraveghează și dăruiește tuturor celor care-i cer ajutorul din preaplinul sfințeniei lui. Viața duhovnicească are și aceste momente, precum ziua sfântului și pelerinajul tradițional. Trăiesc cu bucurie aceste momente și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste clipe înălțătoare petrecute la Catedrala Patriarhală din București. Slavă lui Dumnezeu că avem asemenea sfinți și că ne sunt aici, aproape”.
„Am primit liniște și așezare în bine în familia noastră”
Mary Radu a cunoscut lucrarea minunată a Sfântului Dimitrie cel Nou în viața ei și de atunci vine permanent la Catedrala Patriarhală pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu și mulțumiri Sfântului Dimitrie. „De când am venit aici am primit liniște și așezare în bine în familia noastră. Când am ajuns prima dată, am simțit o mireasmă plăcută, acum știu că sunt harul și sfințenia Cuviosului Dimitrie. M-a ajutat în multe probleme și mi-a dat încredere și curaj în încercări”. Într-un moment greu din viață, Mary l-a visat pe Sfântul Dimitrie care i-a spus exact ceea ce a doua zi i-a relatat medicul ei. În același timp, Cuviosul a mustrat-o pentru că s-a descurajat și a cârtit, spunându-i: „«Tocmai tu?!» Mi-am dat seama atunci că mă cercetează, este alături de mine și mă pregătise pentru ceea ce avea să urmeze. Acum tot ceea ce realizez fac cu gândul la Sfântul Dimitrie. Este frumos tot ceea ce se întâmplă aici. Și-I mulțumim lui Dumnezeu și Sfântului că a îngăduit să se facă și anul acesta hramul său”.
Mișca Dumitra vine la Sfântul Dimitrie cel Nou de 5 ani și în tot acest timp viața ei s-a schimbat în bine. A primit ajutor în încercările vieții și nu concepe să nu treacă la câteva zile pe la Catedrala Patriarhală. A ținut să ne relateze cum Cuviosul Dimitrie cel Nou a ajutat-o pe sora ei într-o operație de carcinom de tiroidă. Aceasta a venit în ziua Sfântului și s-a închinat la racla cu sfintele sale moaște și în perioada următoare a primit un ajutor nesperat. Iar de atunci au trecut trei ani și sora ei este sănătoasă, așa că aduce slavă lui Dumnezeu și mulțumire Sfântului Dimitrie pentru ajutorul primit.
„Nu mi-a fost teamă de boală, am venit cu sufletul deschis”
După ce s-a închinat la Sfântul Dimitrie și Sfântul Stelian, Delia (11 ani) ne-a mărturisit: „Sfântul Dimitrie cel Nou este un sfânt important pentru noi bucureștenii, fiind și protectorul orașului nostru. El ne ajută să fim mai buni. Iar Sfântul Stelian este cunoscut ca fiind protectorul copiilor, de aceea am venit să mă închin la ei”.
De peste 10 ani, doamna Ana vine la Sfântul Dimitrie cel Nou. În acest an a venit cu copiii ei și prietenele sale: „Venim aici de peste 10 ani să ne rugăm pentru sănătatea familiilor și a copiilor. Și plecăm cu o stare pozitivă, curaj și speranță”.
Chiar dacă nu văd fața închinătorilor, le percep lumina, bucuria din ochi și speranța pe care o au după ce se închină Sfinților de pe Dealul Patriarhiei. Ionela (50 ani) ne-a povestit: „Nu mi-a fost teamă de boală, am venit cu sufletul deschis. Cine are credință în suflet și răbdare vine la sfinți. Sunt bucuroasă că am reușit să ajung să mă închin și să-mi eliberez sufletul”.
Nicolas (11 ani) a venit să se închine la Sfântul Dimitrie cel Nou și Sfântul Stelian împreună cu bunica, aceasta mărturisind că de-a lungul timpului a cunoscut ajutorul Sfântului Dimitrie: „Credința este la noi, dacă nu credem cu adevărat, nu cunoaștem nici un ajutor, depinde de noi în cea mai mare parte”.
„Îi mulțumesc din inimă pentru că ne ocrotește pe toți”
Domnul Vasile (44 ani) împreună cu cei trei băieți ai săi (Toma - 14 ani, Antim - 16 ani, și Teodor - 17 ani) tocmai s-au închinat sfinților de pe Dealul Patriarhiei. Din urma lor vin mama și fiica, toți dau mărturie că vin constant la biserică pentru că o viață și o familie împlinită nu pot exista fără credință în Dumnezeu și ajutorul sfinților. Băieții s-au rugat Sfântului Stelian să-i ajute la școală și să fie cu toții sănătoși. Toma își dorește și o bicicletă, pe care speră că o va primi.
De peste 10 ani, Neluța (42 ani) vine la Sfântul Dimitrie cel Nou ca la o persoană care face parte din familia ei, aici și-a făcut mulți prieteni, pe care îi consideră darul sfântului: „Este o prezență vie în viața mea, ocrotitor al familiei și un părinte care ne ține pe calea cea bună. Cunosc mulți oameni care vin la Sfântul Dimitrie cu multe probleme și pleacă de aici liniștiți și zâmbind. Sfântul umple cu bucurie sufletele rănite și unește oamenii. Eu nu am cuvinte să-i mulțumesc Sfântului Dimitrie pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Îi mulțumesc din inimă pentru că ne ocrotește pe toți”. Pentru Cornel (45 ani), Sfântul Dimitrie cel Nou înseamnă „liniște și speranță” și acestea nu sunt cuvinte mici, ci realități din viața lui și a noastră, cei care i-am cunoscut bunătatea și dragostea pentru oameni.