Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț; Sfântul Mucenic Evsignie; Sfânta Nona, mama Sfântul Ierarh Grigorie Teologul; Sfântul Ierarh Fabian, Episcopul Romei
Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului
Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa, Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea, la vârsta de 20 de ani, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Neamț. La 8 aprilie 1936, rasoforul Ilie, căci așa se numea înainte de călugărie, a fost tuns în monahism, primind numele Ioan. Dorind viață pustnicească, Sfântul Ioan Iacob a plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit 24 de ani, trăind în post și rugăciune. În anul 1947, a fost hirotonit diacon și, la puțin timp, preot în Biserica Sfântului Mormânt. În vara anului 1960, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a împărtășit cu Sfintele Taine pe 4 august, iar pe 5 august și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 47 de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. (Diac. George Aniculoaie)