Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Nicandru Ermeu; Sfântul Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama (Pomenirea morţilor)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 04 Noiembrie 2017

Sfântul Ioanichie a trăit pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane şi în tinereţe a fost păstor de vite. El căuta să cunoască ce este viaţa creştinilor, păzind poruncile Domnului. Pe când avea 43 de ani a fost luat de trimişii împăratului la oaste, deoarece era bărbat frumos şi voinic cu trupul. Diavolul însă l-a atras în lupta împotriva sfintelor icoane şi Ioanichie atât era de înverşunat încât arunca icoanele din biserici şi-i prigonea pe cei ce se închinau la ele. Dar, Dumnezeu l-a izbăvit de această rătăcire printr-un călugăr care, strigându-l pe nume fără să-l cunoască, l-a povăţuit pe el în dreapta credinţă. Deci, lăsând el cinstea şi mărirea, după 24 de ani în slujbă ostăşească, s-a retras în muntele Olimpului, trăind în post şi rugăciune şi în tot felul de nevoinţe. Învăţând pe de rost Psaltirea a primit de la Hristos darul de a trece râul pe deasupra apei şi darul de a se înălţa de la pământ în timpul rugăciunii. La sfârşitul vieţii s-a aşezat într-o chilie lângă mănăstirea sa, pe muntele Antida şi a avut fericirea de a fi părtaş la biruinţa cinstirii sfintelor icoane (843). S-a mutat la Domnul la vârsta de 94 de ani.