Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Ahile, Episcopul Larisei; † Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 15 Mai 2017

Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rân­duiala ostăşească a împă­răţiei. Călătorind prin multe cetăţi a ajuns şi în cetatea Oxirinhos, din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunătatea şi milostenia creştinilor, învăţă­tura Sfintelor Evanghelii şi tot acolo a fost botezat în numele Preasfintei Treimi. Auzind de un pustnic, pe nume Palamon, a mers la el în pustie şi a devenit ucenicul său. Ca monah, lucrul Cuviosului Pahomie era să toarcă lână şi să o ţeasă, iar din ce câştiga, oferea săracilor. Sfântul Pahomie a avut la început ca ucenic pe fratele său mai mare, Ioan, apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început să se adune în jurul său mulţime mare de ucenici. Iar numărul monahilor din cele şapte mănăstiri întemeiate de el urca la 7.000, din care 1.400 numai la Tabenisi. Sfântul Pahomie a trecut la Domnul în al 55-lea an al vieţii sale şi a fost îngropat în mănăstirea sa din Tabenisi.