Sfântul Cuvios Patapie; Sfinţii Apostoli Cezar, Tihic şi Onisifor (Dezlegare la peşte)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 08 Decembrie 2019

Cuviosul Patapie era de loc din Teba Egiptului şi alegând viaţa călugărească a urmat lui Hristos, nevoindu-se mulţi ani în pustiu. Apoi, a venit la Constantinopol, unde a făcut multe minuni: le-a redat orbilor vederea, i-a tămăduit pe idropici, ungându-i cu untdelemn sfinţit, a izgonit demonii şi a vindecat bolile cele greu de vindecat. Apoi, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în pace. În vremea stăpânirii turceşti, sfintele sale moaşte au fost ascunse de monahi într-o peşteră din Munţii Gherania, în apropierea satului Lutraki, de lângă Corint, unde au rămas uitate vreme de aproape patru veacuri, fiind descoperite în chip minunat în anul 1904. De aceea, acolo s-a întemeiat o mănăstire, unde credincioşii vin spre a cinsti moaştele întregi şi bine înmiresmate ale Cuviosului Patapie, făcătorul de minuni. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Apostoli din cei 70, Cezar, Tihic şi Onisifor. Despre Sfântul Onisifor ştim că a fost Episcop al Cezareei. Toţi aceşti Sfinţi Apostoli au vieţuit cu frică de Dumnezeu şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos-Domnul, au fost ucişi de închinătorii la idoli, primind astfel cununa muceniciei din mâinile lui Dumnezeu.