Sfântul Efrem cel Nou, răbdarea care străbate veacurile

Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfinţii sunt reflexii ale dumnezeirii în chipul plăsmuit de Dumnezeu din iubire pentru omul care a ales să se întrupeze. Pe de altă ­parte, omul poate deveni şi o unealtă a facerii răului, atunci când se îndepărtează de vocaţia lui iniţială. Aşa apar toate relele, dintre care cel mai mare este războiul, când viaţa nu mai este preţuită aproape deloc. În astfel de momente, omul căzut de tot ajunge să nu mai aibă milă de nimic şi de nimeni. Dar tot atunci se vede şi măreţia adevărată a sfinţilor, aşa cum a fost vieţuirea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, martirizat într-o incursiune ­războinică, ce nu avea legătură cu nici o religie, ci doar cu ­răutatea omului.

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, ale cărui moaşte au fost descoperite în chip cu totul deosebit la Mănăstirea Nea Makri din apropierea Atenei, ne aduce aminte de relaţia cu totul deosebită a omului care îl caută pe Dumnezeu cu semenii lui, prin rugăciune, chiar de-ar trece veacuri întregi. Harul lui Dumnezeu dă putere omului care tinde să împrumute din sfinţenia lui Dumnezeu atât pentru vestirea bucuriei care umple inima lui, cât şi pentru răbdarea cu smerenie a anonimatului unei vieţi strălucite de care ţine cont Dumnezeu atunci când consideră de cuviinţă, pentru folosul altora sau pentru slava Sa, după cum spunea şi Mântuitorul Hristos înainte de a vindeca orbul din naştere.

Istoria vieţii Sfântului Efrem cel Nou este deosebit de interesantă şi neobişnuită, atât pentru felul în care a fost purtată, dar mai ales pentru felul în care a fost descoperită la peste 500 de ani de la încheierea acesteia. După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Grecia a avut mult de suferit din cauza ocupaţiei naziste, o monahie pe nume Makaria merge în nordul Atenei, unde erau ruinele unei vechi mănăstiri, cu gândul să renoveze aşezământul pentru viaţă monahală. În anul 1950, după cinci ani de trudă şi rugăciune în acel loc, maica Makaria îl visează pe cel care avea să ­devină apoi prea cunoscutul Sfânt Efrem, care îi spune unde să sape pentru a găsi moaştele sale. Era 3 ianuarie şi de atunci această zi a rămas ziua aflării moaştelor Sfântului Efrem. Astfel a luat avânt reconstrucţia mănăstirii care acum străluceşte printr-o frumusețe aparte, cu ocrotirea sfântului care a mijlocit la refacerea aşezământului în care vieţuise cu peste cinci veacuri în urmă.

Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem cel Nou s-a născut în Tesalia, în nordul Greciei, la finele veacului al XIV-lea, din părinţi creştini. Cum acea parte a încăput atunci pe mâna turcilor otomani, care cucereau din ce în ce mai mult teritoriile bizantine, tânărul Constantin, căci aşa îi era numele de botez, se mută la sud, lângă Atena, unde devine monah în Mănăstirea Bunei Vestiri de pe colina numită „a Neprihăniţilor”. La câteva decenii, turcii reuşesc să ocupe şi Attica, unde se afla mănăstirea în care vieţuia ieromonahul Efrem, care este prins şi torturat vreme îndelungată, până este ucis. Acest lucru s-a întâmplat, după cum relata vedenia maicii Makaria, în ziua de 5 mai a anului 1426.

Mormântul în care a fost înhumat de nişte localnici la scurtă vreme după uciderea sa nu a fost cunoscut până în 1950, când a fost descoperit de maica Makaria, iar astăzi reprezintă unul dintre locurile de pelerinaje cele mai cunoscute din Grecia. Dar nu numai descoperirea aceasta minunată a fost cea care l-a făcut cunoscut pe Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem, ci şi miile de mărturii din Grecia şi alte ţări, inclusiv România, despre ajutorul şi vindecările pe care Dumnezeu le-a săvârşit prin mijlocirea acestui cuvios mucenic. În România sunt astăzi mai multe biserici unde se află părticele din moaştele Sfântului Efrem cel Nou, dintre care cea mai cunoscută probabil este cea a Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, unde în zilele de 5 mai şi 3 ianuarie se săvârşesc pelerinaje speciale, cu mulţime de oameni care vin să se închine şi să mulţumească pentru mijlocirea noului mucenic al lui Hristos, care s-a descoperit după cinci secole de tăcere şi smerenie în pământul unde fusese înhumat.

Despre Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou au fost scrise şi multe cărţi în diferite limbi ale popoarelor ortodoxe, iar în limba română sunt multe volume care descriu nu doar viaţa şi slujbele care-i sunt închinate, ci şi salba de minuni şi mărturii ale oamenilor care au primit ajutor şi vindecare prin mijlocirea sa. Cu sprijinul unor creştini ortodocşi din România a fost cusut cu fir de aur epitrahilul care împodobeşte astăzi moaştele Sfântului Cuvios Efrem la Mănăstirea Nea Makri. Lângă dudul în care se presupune că a fost legat cu capul în jos, în batjocură, Sfântul Efrem a fost ridicat un paraclis unde se pot închina pelerinii şi spune o rugăciune pentru sufletele şi trupurile lor, care au nevoie de vindecare şi mângâiere. Probabil că nici un tur de pelerinaj care include sudul Greciei nu ocoleşte Mănăstirea Nea Makri, atât de cunoscut şi iubit este sfântul la noi în ţară.