Sfântul Grigorie Palama, teologul rugăciunii isihaste

Duminica a 2-a din ­Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama: „luminătorul dreptei credinţe”, „lauda Tesalonicului”, „podoaba monahilor”, „apărătorul cel nebiruit al teologiei”, „minunea Tesaliei” şi „de Dumnezeu grăitorul”. Sunt doar câteva din apelativele prin care-l cinstesc imnurile Triodului. Chiar mai mult, Sinaxarul duminicii îl numeşte „fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini, cu adevărat om al lui ­Dumnezeu şi minunat slujitor al lui Dumnezeu”. Cinstirea lui în această duminică datează din a doua jumătate a secolului al 14-lea, odată cu trecerea lui în rândul sfinţilor.

Biserica Ortodoxă face „pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului” în prima duminică după cea a Ortodoxiei, pentru a întări victoria dreptei credinţe din veacul al 9-lea cu cea din secolul al 14-lea datorată luptei de apărare a Ortodoxiei. De aceea, în Icosul Utreniei Duminicii a 2-a din Post ni se spune: „Înger te-ai arătat pe pământ, vestind oamenilor cele dumnezeieşti, ce nu se pot grăi”. Adică Sfântul Grigorie Palama este cel care teologhiseşte sub inspiraţia Duhului Sfânt. Are parte de inspiraţie divină datorită vieţii lui isihaste închinate Rugăciunii lui Iisus.

Sfântul Grigorie Palama a fost un isihast şi un trăitor al Rugăciunii inimii. Această experienţă ascetică a dobândit-o în timpul formării sale duhovniceşti din Muntele Athos. Ierarhul grec ­Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, şi Sfântul Vlasie îl consideră un aghiorit şi un reprezentant al vieţii monahale ­athonite: „Sfântul Grigorie Palama, prin viața și învățătura sa, exprimă viața Sfântului Munte, care a dat la iveală mulți de-Dumnezeu-văzători, martiri și sfinți. Însuși Sfântul Grigorie este rod al Sfântului Munte, dar și teolog al acestuia, pe care l-a pus în lumină și a cărui viață a tâlcuit-o teologic”.

Arhiepiscopul Tesalonicului este cel mai de seamă reprezentant al isihasmului în secolul al 14-lea. Această trăire duhovnicească se identifică cu istoria bimilenară a Bisericii. Chiar şi în timpurile noastre există trăitori isihaşti care se roagă pentru nea­mul omenesc. Această mişcare duhovnicească a salvat Ortodoxia din sud-estul Europei în faţa islamizării otomane. În acest context, Sfântul Grigorie Palama a fost personalitatea duhovnicească ce a formulat teologia care a stat la baza înţelegerii trăirii isihaste. Acest lucru a dus la răspândirea acestei trăiri duhovniceşti în lumea ortodoxă asigurând păstrarea dreptei credinţe în faţa pericolului islamizării promovate de Imperiul Otoman, care timp de 5 veacuri va domina sud-estul Europei.

Despre rolul său de apărător al isihasmului, Tomas Spidlik scrie că el, pe când era monah la Athos, „a luat apărarea isihaştilor şi a integrat această rugăciune (a lui Iisus) în sinteza sa teologică” (Spiritualitatea Răsăritului Creştin, Rugăciunea). Toată lupta lui de apărare a dreptei credinţe în faţa scolasticii occidentale se întemeiază pe trăirea isihastă şi mai ales pe centrul acesteia, Rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Pentru Sfântul Grigorie Palama, isihasmul nu este doar un tip de rugăciune între altele, ci „singurul scop al viețuirii creștine”.

Sinaxarul menţionează că datorită trăirii lui isihaste era cunoscut de contemporanii săi „ca un purtător de Duh”. Tot din acest text aflăm că avea puterea să alunge demonii şi săvârşea numeroase minuni. Avea darul înainte-vederii şi „era împodobit şi cu celelalte haruri ale dumnezeiescului Duh”. Din experierea permanentă a Rugăciunii inimii, unită cu o asceză severă, a ajuns să primească „mari daruri” de la Dumnezeu. De aceea, în slava de la Cântarea a 9-a din slujba Utreniei din Duminica a 2-a din Post se spune că Sfântul Grigorie ­Palama, „fiind plin de înţelepciunea cea bună”, a strălucit „lumină în lume, izvorând dogmele Ortodoxiei”. Iar din stihirile de la Laude aflăm că Sfântul Ierarh „dogmele dreptei credinţe le-a sădit”, tăind „spinii relei învăţături” şi înmulţind bine „sămânţa credinţei” cu „ploaia cuvintelor” lui, care au adus „spic însutit” lui Dumnezeu. Pentru acestea, viaţa lui este o pildă de urmare a lui Hristos pentru creştinul ortodox: „De strălucirea vieţii tale celei fără de prihană s-au mirat mulţimile îngerilor şi ale oamenilor, fericite; că de bunăvoie te-ai arătat tare nevoitor şi pustnic, şi arhiereu, şi vrednic slujitor lui Dumnezeu, şi prieten adevărat” (Stihire de la Laude, slujba Utreniei).

Din acest imn vedem sinteza chipului duhovnicesc al marelui Arhiepiscop al Tesalonicului prin care înţelegem ce înseamnă trăirea isihastă autentică şi mai ales puterea Rugăciunii inimii, ce a fost permanentă în vieţuirea lui ascetică.

Trăirea lui autentică isihastă o vedem foarte bine exprimată în descrierea lui Filothei Kókkinos, despre modul cum liturghisea Sfântul Grigorie Palama: „Iar despre cei împreună-slujitori preoți cu el, ce se cuvine a spune? Căci era de ajuns să îl vadă în timpul săvârșirii minunate a celor dum­nezeiești și mistice, ca să dobândească ardoare și dragoste pentru dumnezeiescul lăcaș și pentru slujitorii și cântăreții acestuia, pentru ierurgiile și slujbele tainice ale celor mai presus de fire și prea înalte, încă și bună rânduială a Sfântului Altar”. Iar Mitropolitul Ierotheos Vlachos explică această descriere arătând că Grigorie Palama săvârşea Sfânta Liturghie „într-o asemenea stare, încât să îi insufle pe cei împreună-liturghisitori cu sine numai prin faptul că îl vedeau, era rezultatul și rodul vieții isihaste și al Rugăciunii minții, cu care se nevoia, dar și al expe­riențelor de-Dumnezeu-văzătoare, pe care se învrednicise să le cunoască”.

Cercetând cu atenţie imnografia Triodului dedicată cinstirii Sfântului Grigorie Palama constatăm că este subliniat rolul său de apărător al dreptei credinţe şi preaslăvită victoria Ortodoxiei împotriva ereziilor. „Scrierile sale sunt rouă cerească, miere, pâinea îngerilor, nectar şi izvor de apă vie, scară care duce de la pământ la cer”, după cum precizează citând Triodul Ieromonahul Makarios Simonopetritul, care subliniază că scopul imnurilor nu este de arăta „originalitatea dascălului isihast, cât conformitatea sa cu tradiţia ascetică şi dogmatică” (Triodul explicat).

Sfântul Grigorie Palama arată că asceza unită cu rugăciunea şi practicarea virtuţilor sunt calea pentru a ajunge la vederea luminii taborice şi la cunoaşterea lui Dumnezeu. El învaţă că sfinţii, când Dumnezeu voieşte, pentru credinţa lor puternică şi pentru rugăciunea lor neîncetată, pot pregusta încă din viaţa aceasta slava sau lumina Împărăţiei cerurilor, care este lumină necreată şi netrecătoare în care s-a arătat Apostolilor la Schimbarea la Faţă Hristos Domnul pe Muntele Tabor.

Pentru autorii imnurilor Triodului, Sfântul Grigorie Palama este „lauda părinţilor, gura teologilor”, „căpetenia învăţătorilor”, „trâmbiţa teologiei”, „stâlpul Bisericii”, „gura de foc a harului”, „sfeşnicul Ortodoxiei”, „lira Duhului”, „râul înţelepciunii”, „oglindă a lui Dumnezeu”, pe care „cu un glas” Îl lăudăm: „Bucură-Te, propovăduitor al harului”.