Sfântul Grigorie Taumaturgul despre valoarea introspecției
Fără o privire realistă asupra propriei tale vieți interioare și fără o analiză pertinentă asupra realității exterioare, concretizată în virtutea discernământului, nu te poți descurca prea bine în viața pământească. Multor oameni a ajuns să le lipsească viața interioară - trăiesc exclusiv în exteriorul lor - în timp ce nu puțini sunt cei care tind să aibă o capacitate de discernământ serios diminuată.
În Discursul adresat lui Origen, Sfântul Grigorie Taumaturgul descrie o parte din exercițiile spirituale și filozofice la care a luat parte în timpul studiilor sale întreprinse sub călăuzirea exegetului alexandrin menționat în titlu. Iar una dintre valorile asupra căreia insistă este cea a dobândirii unei vieți interioare bogate, pe scurt, introspecția atentă a propriului suflet. Pentru a realiza acest deziderat, Origen le recomanda să se retragă cât mai mult din activitățile vieții publice, să nu le caute în mod special, nici să se lase dominați de prea multe preocupări și griji exterioare. „El ne constrângea, dacă se poate spune așa, să practicăm virtutea și să ne conformăm viața impulsurilor sufletului. Ne îndemna să ne ferim viața de prea multe preocupări, de tumultul vieții publice; ne îndemna să ne examinăm pe noi înșine și să ne ocupăm de cele ce cu adevărat merită. Or, aceasta înseamnă a practica dreptatea, aceasta este adevărata dreptate, pe care unii filozofi au desemnat-o prin noțiunea de activitate personală singulară, despre care au zis că aduce fericirea atât celor ce o practică, cât și celor ce se apropie de ei. Într-adevăr, ce este mai propriu sufletului și ce poate fi mai demn de el, decât să se ocupe de el însuși, fără să privească în afară, fără să se ocupe de treburile altora, fără să flecărească - lucrul cel mai rău dintre toate - ci să privească introspectiv, spre propria sa viață, să se dedice sieși și să practice virtutea?” (Sf. Grigorie Taumaturgul, „Discursul adresat lui Origen”, IX, în: Scrieri (Părinți și Scriitori Bisericești, 10), studiu introd., trad., note și indici de pr. prof. Constantin Cornițescu, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984, p. 29).
Influențele filozofice din acest pasaj sunt de netăgăduit. Introspecția, adică o cercetare atentă a gândurilor, se regăsea și în diferite curente filozofice importante precum pitagorismul sau stoicismul. Dacă primii favorizau cercetarea propriului suflet și retragerea aproape completă din viața publică, stoicii, în general, priveau activitățile publice drept activități neutre, nici bune, nici rele, care nu trebuie căutate, dar nici evitate întrucât pot favoriza o bună și eficientă guvernare din partea omului înțelept.
Cunoașterea propriului sine
În perioada antică, maxima „Cunoaște-te pe tine însuți” a devenit regula de aur a vieții introspective. Întrucât cine nu se cunoaște pe sine nu poate afirma că poate cunoaște ceva în mod cu adevărat temeinic, introspecția a devenit una dintre cele mai căutate și, în același timp, neînțelese virtuți. Pentru mulți, cunoașterea propriului sine a rezultat doar într-o atașare tot mai mare de bunurile și reușitele lumești. Negăsind în propriul sine decât impulsuri pătimașe, s-au oprit la ele, crezând că acestea sunt, cu adevărat, realitatea, și singura țintă optimă a existenței lor. Cu toate că și în filozofia antică virtuți precum dreptatea, prudența, curajul, discernământul au fost identificate, dar mai mult glorificate decât împlinite cu fapta, totuși, abia odată cu viața creștină aceste virtuți au trecut, cu adevărat, granița dintre planul teoretic și cel real. Și, de asemenea, abia odată cu creștinismul, ținta omului nu mai era doar să devină înțelept sau iscusit în cele lumești, deoarece pragul crește amețitor: ne trezim în față cu realitatea îndumnezeirii.
Astfel, Sfântul Grigorie Taumaturgul observa următoarele: „Acest om ne forma în felul acesta să practicăm dreptatea și ne obliga la aceasta, dacă trebuie să zic așa. Ne îndemna să fim prudenți, atenți la sufletul nostru, să vrem să ne cunoaștem și să încercăm a ajunge la ținta propusă. Lucrul cel mai bun din câte au spus filozofii, atribuit celui mai înțelept dintre ei, apare ca o poruncă preaînțeleaptă: «Cunoaște-te pe tine însuți». Cei de demult au avut dreptate când au afirmat că această judecată este înțeleaptă și că înțelepciunea este aceeași la oameni și la Dumnezeu; că datorită ei sufletul ajunge să se privească întocmai ca într-o oglindă, că vede reflectându-se în ea înțelepciunea divină, că, dacă intră în comuniune cu aceasta, urmează calea inefabilă care duce la îndumnezeire” (Sf. Grigorie Taumaturgul, „Discursul adresat lui Origen”, p. 29).
De la porunca antică a cunoașterii de sine, trecând prin introspecția atentă, prin cercetarea acelor „cute” ale sufletului pe care doar omul le poate cunoaște, urcând pe treptele virtuților, „filozofia creștină” aduce înaintea ochilor tuturor piscul amețitor al îndumnezeirii, ceva cu totul diferit.
Determinarea - pilon al introspecției
Fără o hotărâre statornică, puține sunt lucrurile pe care le putem trece din planul gândirii în cel al înfăptuirii. Din contră, mai mult ne amăgim și credem că doar prin imaginație vom reuși să ajungem la împlinirea propriilor noastre gânduri. Această tărie de a pune în lucrare ceea ce a dobândit prin introspecție îi vine sufletului omenesc nu doar din puterea nemărginită a harului dumnezeiesc, ci, mai ales, prin extraordinara încordare a voinței sale. Cine nu este stăpân pe propria sa voie, pentru a o așeza drept temelie a faptelor sale sau, încă mai înaltă treaptă, a o supune atunci când este nevoie, nu poate beneficia de roadele adânci ale exercițiului introspecției. Sfântul Grigorie Taumaturgul observa următoarele în ceea ce privește metoda lui Origen: „Prin urmare, ne forma înțelepți și tari; înțelepți prin faptul de a da prioritate sufletului, tari prin faptul de a pune în practică cele hotărâte de el, fără a ne îndepărta de bunăvoie sau din constrângere de la ele, observând cu tărie ceea ce s-a zis. Zicea că această virtute este aceea care face să fie ținute hotărârile” (Sf. Grigorie Taumaturgul, „Discursul adresat lui Origen”, p. 29).
Poate că nouă, oamenilor moderni, ni se par grele și de nesusținut aceste metode și fapte ale lumii antice, dar, să nu uităm, în prezent, au început să ne lipsească și voința proprie, și introspecția, și cunoașterea de sine și multe alte virtuți cu care nu doar primii creștini, ci și nu puțini dintre păgânii din vremea lor erau bine înzestrați. Și atunci rămâne o singură întrebare: când ne vom așeza cu mai multă atenție asupra propriului nostru sine?