Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei; Sfinţii Mucenici Ripsimia şi Gaiani

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 30 Septembrie 2017

Sfântul Ierarh Grigorie era din Armenia Mare şi a trăit pe vremea lui Diocleţian şi a marelui Constantin. Desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, a propovăduit Evanghelia lui Hristos la poporul său armean, îndurând multe chinuri din partea parţilor şi mai ales din partea împăratului Tiridate al III-lea. Văzând împăratul semnele ce se făceau prin Sfântul Grigorie, a primit el însuşi botezul creştin. Ca urmare, toată Armenia a venit la credinţa creştină, poporul sfărâmând capiştele idoleşti şi zidind biserici. Sfântul Grigorie a fost cel dintâi episcop al armenilor cărora le-a hirotonit preoţi. El a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. A păstorit timp de 31 de ani şi este al 36-lea episcop care a semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea în anul 325. Se spune că el a avut iniţiativa înfiinţării alfabetului armenesc şi că a tălmăcit Biblia în limba armenilor. O părticică din moaştele sale se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Bucureşti. De asemenea, unul din cele două paraclise din cadrul Reşedinţei Patriarhale este închinat acestui mare sfânt al Bisericii.