Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului; Sfântul Cuvios Luca din Elada
Sfântul Partenie a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea însă cu toată lucrarea faptelor bune. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi pe vreme rea, ca să poată fi de folos şi să ajute, făcând daruri, căci socotea mai de preţ binele şi mulţumirea semenilor săi decât binele şi mulţumirea sa. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ţinutul acela pentru evlavia şi bunătatea sa cele ascunse, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Aflându-l fericitul Filip, Episcopul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale, şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului, de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Şi aşa, păstorind cu înţelepciune şi cu dăruire Biserica lui Hristos, sporind numărul dreptcredincioşilor şi pe mulţi păgâni aducându-i la dreapta credinţă, la adânci bătrâneţi şi încununat de fapte bune, Sfântul Ierarh Partenie s-a mutat în pace la Domnul.