Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Luca din Sicilia
Marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, Pavel, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, şi diacon al Marii Biserici, trăind pe vremea împărăţiei lui Constanţiu (337-361), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare. După moartea arhiepiscopului Alexandru, creştinii l-au pus pe Pavel patriarh în Constantinopol, iar acesta a păstorit Biserica lui Hristos în pace şi în buna-rânduială a dreptei credinţe. Dar, întorcându-se împăratul arian Constanţiu din Antiohia, l-a scos din scaun pe Sfântul Ierarh Pavel şi l-a pus în locul său pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Plecând sfântul la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie, fiind şi el scos din scaun de acelaşi împărat, încă şi pe alţi doi episcopi din Răsărit. Constant, fratele lui Constanţiu, care era împărat în Apus, şi papa Iuliu al Romei au trimis scrisori lui Constanţiu şi atât Pavel, cât şi Atanasie şi-au recăpătat scaunele lor. După o vreme au fost din nou alungaţi, din cauza uneltirilor ereticilor. Atunci, Constant a scris o scrisoare fratelui său, prin care îl ameninţa cu război dacă nu-i va reaşeza pe cei doi ierarhi în treapta de arhiepiscopi ai cetăţilor din care fuseseră alungaţi. Pentru scurt timp Sfântul Ierarh Pavel şi-a recăpătat scaunul său, însă a fost surghiunit în Armenia, la Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru a stârnit o revoltă mare a creştinilor drept-măritori. Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost închis în lăcaşul în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare şi nici apă. Deci, după şase zile, arienii văzând că este încă în viaţă l-au sugrumat chiar cu omoforul său. Şi aşa şi-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului.