Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei; Sfânta Muceniţă Fotini Samarineanca

Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic şi a fost crescut de părinţii săi în dreapta credinţă şi în viaţa cea după Evanghelie. Pe când avea 25 de ani şi-a lăsat patria sa şi s-a dus în Egipt, făcându-se monah în pustiul Schetic, unde timp de cinci ani a trăit în aspre nevoinţe, în post aspru şi rugăciune multă. A mers apoi la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte şi aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, ce i-a devenit ucenic. Căzând bolnav, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său la Tesalonic, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor. Asemena Sfântului Apostol Pavel, cunoştea meseria de a face corturi, învăţând totodată pe iu­dei şi pe păgâni cuvintele Evan­­gheliei. Ioan al II-lea (386-417), Episcopul Ierusali­mu­lui, auzind despre viaţa Sfân­­tului Porfirie, l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot, încredinţându-i paza Crucii Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind epis­copul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfinţit episcop acolo, la cererea clerului şi a credincio­şilor. Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reuşit să-i liniştească pe păgânii din Gaza, şi cu daruri de la împărăteasa Eudoxia a înălţat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.