Sfântul Ioan Cucuzel, ocrotitor al psalţilor

După moartea Sfântului Ioan Damaschin, sistemul său de muzică nu a fost dat uitării, ci, datorită unor cântăreți de seamă, a servit ca normă pentru cântările bisericești din Constantinopol și Țările Române, până la începutul secolului XIX. Locul de frunte al acestor corifei l-a ocupat Sfântul Ioan Cucuzel.

Sfântul Ioan Cucuzel s-a născut în 1280, sub dinastia Comnenilor, la Dyrrachium, în Iliria, actualul Durrës, al doilea mare oraș din Albania de astăzi. Având aplecare spre arta muzicii, înzestrat cu o voce frumoasă, dar și datorită purtării sale smerite, după absolvirea școlii imperiale de cântăreți din Constantinopol, intră în grațiile împăratului Ioan al II-lea Comnen, care îl ridică la rangul de cântăreț principal. Supranumele de Cucuzel îl dobân­dește din perioada când era elev. Fiind orfan și sărac, mâncarea lui consta din legume, în special fasole și boabe de mazăre (adică, în greacă, koukouzelis). Nu s-a ru­șinat de acest nume, ci mai mult, l-a adoptat, precum se vede în toate scrierile sale. Însă luxul și strălucirea curții imperiale nu au putut să stingă dorința tânărului evlavios pentru liniște și viață duhovnicească. În acest sens, Ioan căuta modalități de a se desprinde de strălucirea vieții de la curtea imperială și de a evita căsătoria pe care împăratul o pregătise pentru el. Dumnezeu nu l-a lăsat. Astfel, cu voia Domnului, tânărul îl întâlnește pe egumenul de la Marea Lavră din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mă­năstirești, care-i descrie fru­musețea vieții monahale athonite. Dezvăluindu-i dorința sa de a pleca de la curte, egumenul îl încurajează să meargă la mănăstire. La puțin timp după plecarea egumenului, tânărul Ioan fuge pe ascuns în Athos, la Marea Lavră, unde, din modestie, se recomandă portarului mănăstirii ca având meseria de păstor și dorința de a intra în monahism.

Sfântul primește ascultarea să îngrijească de turma de capre a mănăstirii și, astfel, își vede dorința îndeplinită de a petrece o viață în liniște. Într-una din zile, când păștea animalele, uitându-se în jur și nevăzând pe nimeni, a început a intona imnurile pe care le cânta la curtea imperială. Se spune că vocea lui Ioan era la fel de dulce ca lira lui Orfeu, încât țapii și caprele s-au oprit din păscut, adunându-se pe lângă el și ascultându-l. Însă, din lucrarea lui Dumnezeu, în acel loc se nevoia un sihastru, care auzindu-l, i-a spus egumenului Marii Lavre ­despre cum cântă Ioan. Auzind acestea, egumenul îl cheamă pe Ioan și află că el este cântărețul de curte pe care împăratul îl căuta pretutindeni. Fiindu-i teamă de mânia împăratului, în cazul în care acesta va afla că favoritul cântăreț al curții e la Sfântul Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit. Lovindu-se de refuzul lui Ioan, egumenul pornește spre Constantinopol, unde îi explică împăratului situația și dorința ­tânărului monah. După această întâmplare, Ioan Cucuzel primește ascultarea de a cânta în duminici și sărbători în strana dreaptă. De asemenea, primește binecuvântare de a-și zidi o chilie cu bisericuță, închinată Sfinților Arhangheli, în apropierea mănăstirii, unde se ­nevoia în timpul săptămânii.

Pentru frumusețea cântării sale, Sf. Ioan Cucuzel s-a învrednicit chiar de vederea Maicii Domnului. Patericul athonit menționează două astfel de vedenii. Odată, după ce a cântat la privegherea când se cântă Acatistul Maicii Domnului, așezându-se puțin în strană, a fost cuprins de somn. Maica Domnului i s-a înfățișat și i-a spus cuvintele acestea: „Bucură-te, Ioane! Nu te opri din cântat și pentru aceasta eu nu te voi uita”, iar înainte de a se face nevăzută, i-a pus în mână o monedă de aur. Moneda a fost așezată lângă icoana Născătoarei și multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei și monedei de aur. Mai târziu, această icoană a fost numită „Cucu­zelița”, în memoria Sf. Ioan, și a fost aşezată în Lavra Sf. Atanasie. După frumoasa vedenie, râvna sfântului pentru cântat s-a mărit și mai mult. Acest lucru a dus însă la apariția unei boli, căci din pricina statului prea mult în picioare, acestea s-au umplut de varice în așa fel, încât ajunsese să aibă și viermi. Dar Prea­sfânta Fecioară nu l-a lăsat, i s-a mai arătat o dată lui Ioan, vindecându-i toate rănile.

Ioan și-a petrecut zilele rămase în mari nevoințe, dedicându-se în special cântării psaltice. Astfel, el a revizuit vechile variante ale Irmologhionului și Stihirarului bizantin prin eliminarea nepotrivirii dintre melodie și accentele cuvintelor, prin transpunerea anumitor părți melodice într-un registru mai înalt, precum și prin uniformizarea liniilor de text, care prin forma lor veche duceau la omisiuni și distorsiuni de cuvinte sau de fraze. El a întocmit și marele cerc al roții muzicale, care avea la fiecare punct cardinal alte roți mai mici, ce încadrau diferite semne muzicale. Prin această roată, Cucuzel stabilește raportul și deosebirea existentă dintre cele patru glasuri autentice: Dorian, Lidian, Frigian și Mixolidian și cele patru glasuri plagale sau derivate acestora: Hipodorian, Hipolidian, Hipofrigian și Hipomixolidian. Un aspect important rezidă în partea simbolistică a cercului roții, ca per­fecțiune a sistemului de glasuri, imagine a inspirației divine, care este fără de început și fără de sfârșit. La acestea se adaugă și operele de tip liturgic: „O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu și cuprinzând tipicul slujbelor bise­ricești”, „Tipicul slujbelor”, „De la Începutul Vecerniei până la sfârșitul Sfintei Liturghii”. Totodată, Sfântul Ioan a scris și două cărți didactice, folositoare pentru învățarea meșteșugului psaltichiei: „Știința cântării și notele muzicale cu poziția mâinii și toate aranjamentele cântării” și „Arta psaltică”. Una dintre cele mai intonate cântări cucuzeliene în spațiul muzical bisericesc românesc este „De demult proorocii”. Aceasta se prezintă sub formă papadică, fiind compusă în glasul VII varis. A fost prescurtată de Constantin Protopsaltul și tradusă în românește de Nectarie Vlahul, fiind cântată în vechime în cadrul slujbelor arhierești, la momentul îmbrăcării ierarhului. Este o cântare atât de îndrăgită, încât se găsește în portofoliul multor coruri psaltice din România ca Evloghia, Tronos, Chivotul, Grupul psaltic „Sf. Iacov Protopsaltul” ş.a.

Datorită măsurii sale duhov­nicești, Sfântul Ioan Cucuzel și-a văzut dinainte ceasul plecării sale la Dumnezeu, astfel luându-și rămas bun de la frați. Le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Chilia „Sfinților Arhangheli”.

Ziua întâi din luna octombrie unește în fiecare an pomenirea Sfântului Ioan Cucuzel cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, o unire care s-a materializat încă din anii vieții sfântului. În această zi, cân­tăreții bisericești din toată lumea creștin ortodoxă îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.