Sfântul Maslu în Parohia Neudorf, Lipova
Taina Sfântului Maslu la Biserica parohială Neudorf, cu hramul "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul", ridicată în anul 1991, a fost oficiată duminică, 24 iulie, de un sobor de şapte preoţi, condus de pr. paroh Dumitru Popa. Soborul de preoţi invitaţi a fost format din pr. Ioan Jidoi, de la Parohia Radna, pr. Gheorghe Dehelean, de la Parohia Lipova-Băi, pr. Vasilică Jivănescu, de la Parohia Şoimoş, pr. Cosmin Balint, de la Parohia Bătuţa, pr. Aurel Blidaru, de la Parohia Ţela, şi pr. Stelian Covăsânţan, de la Parohia Cladova.
Pr. Jidoi Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care, pornind de la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie şi de la Taina Sfântului Maslu, a evidenţiat faptul că Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, este cel care vindecă neputinţele noastre, ale tuturor. "Plecând de la cuvintele Sfântului Ciprian al Cartaginei, putem spune că în chip nevăzut şi miraculos, Dumnezeu tămăduieşte orice boală arătându-şi taina cea dumnezeiască ce a lăsat-o mai apoi Bisericii Sale pentru toţi credincioşii". "Taina Maslului vine în întâmpinarea trupului şi a sufletului nostru, pentru ca sufletul să primească tămăduire de păcate, iar trupul, vindecare de orice boală, pentru ca în chip unic cele două, trupul şi sufletul, să slăvească pe Dumnezeu", a spus părintele Jidoi. "Sfântul Ilie devine dimpreună cu noi mărturisitor al voii lui Dumnezeu (Iahve) şi rugător pentru mântuirea şi îndreptarea poporului drept-credincios", a mai spus părintele Jidoi.
La sfârşit, preoţii slujitori, împreună cu enoriaşii, i-au cântat "La mulţi ani!" păstorului de la Parohia Neudorf, căci, pe lângă hramul bisericii, de Sfântul Ilie a fost şi ziua onomastică a preotului paroh şi a fiului său. (Pr. Cosmin Balint)