Sfântul Nectarie, răbdător pe urmele lui Hristos

Un articol de: Pr. Ștefan Teliceanu - 08 Noiembrie 2026

Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și neputințelor trupești și sufletești, mai ales pentru omul de astăzi, care trăiește într-o lume debusolată. Atunci când m-am hotărât să scriu acest articol, nu știam ce temă să abordez, mai ales pentru faptul că despre Sfântul Ierarh Nectarie s-a scris foarte mult, foarte frumos și foarte bine. Însă, gândindu-mă la ce poate fi de actualitate pentru omul contemporan din viața și învățăturile marelui ierarh, am ales să tratez un subiect foarte sensibil și chiar dureros din viața Sfântului Nectarie, mai precis, despre răbdare. Cunoaștem că el a fost invidiat și prigonit pe nedrept de așa-ziși frați întru Hristos. Sfântul Nectarie nu s-a lăsat lovit de acuzațiile nefondate și neadevărate, ci, asemenea Mântuitorului și sfinților Lui, a răbdat până la capăt.

Sfântul Nectarie de la Eghina reprezintă una dintre cele mai luminoase mărturii ale contempo­ranei­tății, fiind un model autentic de răbdare, smerenie și iubire necon­diționată față de Dumnezeu și de aproapele. Viața sa, încercată de nedreptăți, calomnii și prigoană, constituie o pildă grăitoare despre puterea credinței de a birui sufe­rința și despre noblețea unui suflet care refuză să răspundă răului prin rău. Deși a fost defăimat și îndepărtat pe nedrept din slujirea sa, Sfântul Nectarie nu și-a pierdut pacea lăuntrică și nici nădejdea în dreptatea dumnezeiască, fiind călăuzit de exemplul Mântuitorului care, deși era prigonit de contemporanii săi, această atitudine nu acoperea iubirea și compătimirea pe care le-a arătat celor care aveau intenții rele.

Născut în anul 1846, în Silivria, din Tracia, cu numele de Anastasie, viitorul sfânt și-a închinat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și împlinirii voii Sale. Prin smerenie, evlavie și râvnă pentru cele sfinte, a dobândit o aleasă statură duhovnicească, devenind un păstor devotat al credincioșilor. Cu toate acestea, virtuțile sale nu l-au ferit de invidia oamenilor, iar cinstea de­ care se bucura a devenit prilej de tulburare pentru cei care vedeau în marele ierarh o piatră de poticnire și un exemplu de păstor duhovnicesc.

Victimă a unor intrigi și acuzații nedrepte

În perioada în care a slujit ca Mitropolit de Pentapole, în Egipt, Sfântul Nectarie a fost victima unor intrigi și acuzații nedrepte. Calomniile răspândite împotriva sa i-au afectat reputația și au contribuit la îndepărtarea lui din rangurile bisericești. Astfel, cel care își împlinise cu devotament îndatoririle bisericești a fost nevoit să părăsească Egiptul și să se întoarcă în Grecia. Suferința sa nu provenea numai din pierderea demnității episcopale, ci și din durerea profundă de a fi judecat fără dreptate, de a vedea adevărul întunecat de interese omenești și de a îndura defăimarea tocmai din partea celor de la care ar fi fost firesc să primească sprijin.

Răbdarea sa nu trebuie confundată cu slăbiciunea sau cu resemnarea lipsită de demnitate. Dimpotrivă, ea exprimă tăria unui suflet care, în mijlocul furtunilor, rămâne neclintit în credință. Sfântul Nectarie a înțeles că judecata oamenilor este trecătoare, în timp ce adevărul dumnezeiesc nu poate fi nimicit de intrigile și răutatea lumii. El nu și-a întemeiat liniștea pe aprecierea semenilor, ci pe conștiința curată și pe certitudinea că Dumnezeu cunoaște adâncul inimii omenești. Prin această atitudine, a dovedit că biruința creștinului nu constă în umilirea potrivnicului, ci în păstrarea curăției sufletești în fața nedrep­tății. În acest sens, putem să afirmăm că răbdarea calomniilor poate fi o formă de martiriu. Despre această realitate dureroasă dau mărturie multele exemple din viețile sfinților care au suferit din pricina nedreptăților, fiind acuzați de tot felul de fapte care erau contrare vieții lor. Nu putem să nu ne aducem aminte de sfinții și mărturisitorii care au pătimit în temnițele comuniste, unii dintre ei fiind trecuți în rândurile sfinților.

A continuat să ofere mângâiere celor aflați în necazuri

Pe Sfântul Nectarie nici încercările care au urmat întoarcerii sale în Grecia nu l-au îndepărtat de chemarea sa duhovnicească. În pofida lipsurilor și a sufe­rințelor, Sfântul Nectarie a continuat să se roage, să-i povă­țuiască pe credincioși și să ofere mângâiere celor aflați în necazuri. La mănăstirea din Eghina, a devenit un adevărat părinte duhovnicesc, dăruindu-le celor din jur dragoste, înțelepciune și sprijin sufletesc. Și acum, în vremurile noastre greu încercate de răutatea gratuită a celor din jur, Sfântul Nectarie îi ajută și îi călău­zește pe cei care îi cer cu credinţă și smerenie ajutorul. Mulți oameni bolnavi trupește și sufle­tește caută mângâiere la racla sfintelor sale moaște. Pentru că a răbdat mult în viața sa, Dumnezeu l-a proslăvit, l-a dat lumii ca o lumină călăuzitoare, ca aceia aflați în grele încercări să găsească alinare în pilda vieții sale și în ajutorul oferit celor aflați în necazuri.

Într-una din lucrările sale, vorbind despre răbdare, Sfântul Ierarh Nectarie îl citează pe Sfântul Chiril al Alexandriei, care spune că răbdarea este calea spre fericire și hrănitoare a nădejdii în viața veșnică. Faptul că nu s-a limitat doar la a trece cu vederea și a nu băga în seamă calomniile celor­lalți, ci s-a rugat lui Dumnezeu să-i ierte și să-i călăuzească pe asupritorii săi, după modelul întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan, ne face să înțelegem că Sfântul Nectarie nu a căutat confortul psihic și emoțional, ci a căutat cu ardoare să fie un adevărat părinte, iubindu-i mai ales pe cei care îl disprețuiau.

Pilda Sfântului Nectarie se înscrie în duhul Evangheliei, care ne îndeamnă să ne iubim vrăj­mașii și să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc. El a întruchipat această învățătură prin întreaga sa purtare, demonstrând că iertarea nu este o simplă declarație, ci o lucrare lăuntrică, dobândită prin rugăciune și smerenie. Pilda vieții sale trebuie să ne inspire și pe noi, având în vedere că trăim într-o lume a clasamentelor, a egolatriei și a lipsei de iubire fraternă, exemplul vieții Sfântului Nectarie, care a răbdat și a iubit până la capăt, putând să ne fie călăuză bună în viață.