Sfântul Pantelimon, tămăduitorul milostiv al sărmanilor

Tot creștinul însetat de limpezimea sufletului, dar și de tămăduire trupească, nu încetează să stăruie în rugăciune către toate Puterile Cerești. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este grabnic ajutător în suferințe, vindecând boli dintre cele mai grele, motiv pentru care cei suferinzi îi cer adesea ajutorul. Un fragment din sfintele sale moaște se află spre închinare la Catedrala Arhiepiscopală de la Tomis, la racla sfântului venind creștini de pretutindeni. 

Mănăstirea „Sfânta Maria” de la Techirghiol este un alt loc în care credincioșii vin pentru vindecare sufletească și trupească, în egală măsură. Aici se pot trata cu nămol sapropelic, în Baza de odihnă și tratament „Sfântul Pantelimon”, potolindu-și setea cu apă tămăduitoare din Izvorul Sfântului Pantelimon.

Sfântul Pantelimon este cunoscut ca fiind grabnic ajutător al celor suferinzi, puterea sa tămăduitoare continuând firul unei vieți conturate pe impresionante fapte de milostenie și smerită viețuire în Hristos. Pantoleon, căci acesta era numele de mirean al sfântului, a săvârșit încă din anii cei tineri inexplicabile vindecări ale bolilor cărora vracii timpului nu le găseau leacul. După trecerea la Domnul a mamei sale Evula, de la care sfântul deprinsese dragostea creștină și milostenia pentru cei necăjiți, Pantoleon consideră că cel mai nimerit lucru ar fi să urmeze școala de medicină din Nicomidia.

Smerit și devotat celor aflați în suferință, acesta ajuta pe oricine, copii sau bătrâni, bogați sau săraci, ajungând chiar la curtea împăratului, care îi propune să-i fie medic personal. Atât agerimea minții, cât și desăvârșirea aptitudinilor sale vindecătoare, în cadrul școlii de medicină pe care a urmat-o, îi înlesneau lucrarea tămăduitoare. Cu fiecare zi care trecea, simțea dorința arzătoare de a fi cât mai mult de folos sărmanilor, cărora nu le cerea niciodată vreo răsplată. După o vreme, măcinat de gânduri, se duce la bătrânul Ermolae, care îi era sfetnic, și îi mărturisește că în toate aceste tămăduiri el nu avea nici un merit și că singurul vindecător de suflet și trup este Însuși Mântuirorul Iisus Hristos. Pentru cre­dința și smerenia sa, sfetnicul îl pregătește să primească Taina Sfântului Botez, moment din care primește numele Pantelimon, care în traducere înseamnă „cel cu totul milostiv”. Cu­noștințele medicale dobândite în anii de școală l-au ajutat să-i slujească responsabil și necon­diționat pe cei aflați în sufe­rință. Dar lucrarea sa tămăduitoare abia de atunci avea să rodească, Sfântul Pantelimon fiind ajutător de nădejde tuturor bolnavilor, dar mai ales celor singuri și neajutorați.

Cu fiecare gând, cu fiecare pas, apropierea de sfânt este mai vie și mai prezentă în sufletul împovărat, dornic de vindecare. Așa am ajuns pe malul mării, la Constanța, unde Catedrala Arhiepiscopală este poziționată astfel încât parcă domnește peste întreaga zare, iar dincolo de această priveliște, care te încântă și te limpe­zește de toate cele, te întâmpină vatra de veghe a sfinților.

În contrast cu arșița verii, în catedrală este răcoare și liniște. O mulțime de sfinți cerne o mare de pace peste popasul binecuvântat, drumul haric al acestora fiind mărginit de-a stânga și de-a dreapta de Sfinții Epictet și Astion. După ce am primit binecuvântarea Apostolului Andrei, am îngenuncheat lângă racla frumos mirositoare, care adăpostește o părticică din moaștele tămăduitoare ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Îngenuncherea aceea învăluită în miros de smirnă a fost strigătul meu tăcut către întâlnirea cu sfântul. De obicei, credincioșii se închină și pleacă, dar de această dată, parcă fiecare dorea să-i ceară ceva anume sfântului și mi s-a părut o veșnicie până când am reușit în sfârșit să ating racla cu sfintele moaște. Rugăciunea aceea a fost un fel de strigăt al durerii, al răbdării și al nădejdii vindecării sufletești și trupești deopotrivă. După fețele înlăcrimate ale celor care se dezlipeau cu greu de sfintele moaște, am înțeles că toți cei care l-au rugat pe sfânt pentru tămăduire au plecat din locul acela binecuvântat cu o nemărginită nădejde a vindecării.

Izvorul Sfântului Pantelimon și Centrul social-pastoral de la Techirghiol

Mănăstirea „Sfânta Maria” de la Techirghiol este o adevărată oază între ape, iar toți cei care ajung aici sunt fascinați de frumusețea locului și mângâiați de puterea rugăciunii. Cele două biserici din incinta mănăstirii sunt deschise celor însetați de pace a sufletului, astfel că în bisericuța mică te poți ruga ca și cum ai fi doar tu cu Dumnezeu, iar în biserica cea nouă, slujbele de zi sau de seară îți mângâie sufletul, iar rugăciunea te luminează pe dinăuntru. Apoi, mulți dintre cei care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc se retrag tăcuți în chilia în care și-au lăsat adesea bucuriile și tristețile su­fletului, trăind nostalgia acelor clipe duhov­nicești.

Dar, dincolo de aceste trăiri ziditoare, tot în incinta mănăstirii, în imediata apropiere a mormântului duhovnicului de la malul mării, se află Izvorul Sfântului Pantelimon. O mare de flori și verdeață înconjoară izvorul cu apă tămăduitoare. Statuia sfântului îți dă un sentiment de siguranță, de nădejde în vindecarea oricăror suferințe sufletești sau trupești.

Fântâna își avea izvorul aici dintotdeauna, dar statuia sfântului, minuțios realizată de sculptorul Ion Jalea, a fost adusă aici de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București, la îndemnul Patriarhului Justinian. Statuia îl înfățișează pe sfânt cu crucea în mâna dreaptă și trusa medicală în mâna stângă, ca și cum ar fi gata să sară în ajutor în fiecare clipă. Este ca și cum duhul Sfântului Pantelimon coboară peste tot creștinul aflat în boli sau alte nevoințe.

Ajungând aici în mai toate anotimpurile, am stat de vorbă cu mulți dintre cei suferinzi care își oblojesc trupul cu nămol sapropelic de la Techirghiol. Dar pentru a fi binecuvântați cu vindecare trupească, oamenii au nevoie și de suport duhovnicesc. Chiar în incinta mănăstirii, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon, s-a înființat Centrul social-pastoral „Sfânta Maria”, în cadrul căruia funcționează o bază de tratament balnear, la care au acces oameni din toate categoriile sociale.

Toți cei care ajung aici, pelerini sau pacienți, se opresc la izvorul sfântului, însetați de binecuvântare și de tămăduire. Am văzut credincioși îngenuncheați acolo, lângă izvor, care citeau Acatistul Sfântului Pantelimon, iar la plecare își umpleau smeriți sticluțele cu apă, spre a păstra acest duh tămăduitor, în care oamenii își pun nădejdea. Puterea rugăciunii de la izvorul sfântului este întregită de credința fiecăruia.