Sfântul Proroc Agheu; Sfânta Teofana împărăteasa
Sfântul Proroc Agheu era fiul lui Ido, din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. În timpul lui Darius I (522-486 î.Hr.), împăratul perşilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu şi se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului lui Solomon. Împreună cu prorocul Zaharia, prorocul Agheu a fost trimis de Dumnezeu să risipească aceste temeri, spunând iudeilor că, deşi acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă, prorocind astfel cu 470 de ani înainte că în el avea să intre însuşi Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Prorocul Agheu a mai prorocit şi despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua venire a Domnului. Astăzi pomenim şi pe Sfânta Teofana (†893) din Constantinopol, fiica lui Constantin şi a Anei. Ea a fost educată în evlavia creştinească şi i-a fost încredinţată de soţie împăratului Leon al 6-lea, fiul lui Vasile Macedoneanul. Evlavia şi viaţa duhovnicească au însoţit-o şi la curtea împărătească, iar mai târziu Teofana s-a retras la o mănăstire din Vlaherne, lângă Constantinopol, unde şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.