Sfântul Sebaldus, ocrotitorul orașului Nürnberg

Sfântul Sebaldus (†19 august 780), pustnic din pădurile Germaniei în secolul al VIII‑lea, este ocrotitorul orașului Nürnberg. Frumoasa raclă cu moaștele sale este adăpostită în marele dom care îi poartă numele și care a fost multă vreme un centru de pelerinaj.

Prima amintire a pust­nicului Sebaldus, referitoare la o minune a sa în Nürnberg, este înregistrată în Annales Augustani în 1070. La scurtă vreme, un călugăr Lambert atestă în 1072 cinstirea sa în Nürnberg. Alte men­țiuni, la câteva secole distanțe, însăilează numeroase întâmplări, care prezintă deseori confuzii cronologice și fac astfel deosebit de dificilă o clarificare istorică exactă.

Cele mai vechi biografii atestă că s‑a născut în Anglia sau Scoția, fiind contemporan cu Sfinții Willibald (†787) și Wunibald (†761), alți doi misionari cinstiți în Bavaria. O cronică a lui Konrad Sauer (sec. al XIII-lea) îl face contemporan cu regele francPipin în Franța secolului al VIII‑lea. „Legenda nova St. Sebaldi” scrisă de Sigmund Meisterlin în germană și latină (1484‑1488) susține însă că sfântul era fiu al regelui Danemarcei. Vechea Legendă a Nürn­bergului  păstrată pe două role de pergament în Biserica Sfântului Sebaldus, tipărită însă abia în 1842, cuprinde cea mai completă biografie. Și aici se atestă că sfântul provenea din familia regală a Danemarcei, primind numele Sebald, care se traduce prin „puternic sau curajos pe mare”, sau după altă variantă, „Victorie îndrăz­neață”.

Viața sfântului

Potrivit biografiei din urmă, Sebaldus era înclinat către cele sfinte de mic copil. La 15 ani a fost trimis la studii în Paris. Fiind căsătorit cu forța de către părinți cu o fecioară aleasă, acesta a fugit în noaptea nunții, ca și Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu, trăind timp de 16 ani ca pustnic. Împreună cu Willibald, Wunibald și Walpurgis, fiii regelui Bretoniei, s‑au dedicat ascezei, hotărându‑se pentru viața de călugări itine­ranți. Mai târziu a plecat într‑un pelerinaj la Roma, de unde Papa Grigore al II‑lea l‑a trimis să creștineze triburile păgâne din Germania.

Plecat la propovăduire, în Lombardia a săvârșit o minune, salvând de la moartea prin înfometare pe vechii săi tovarăși Willibald și Wunibald cu ajutorul unor pâini primite de la îngeri și dându‑le să bea dintr‑un butoiaș de vin care nu se golea niciodată. A rămas o vreme într‑un schit lângă Vicenza, unde oamenii se adunau să îi asculte învățăturile. Într‑o dispută teologică cu un eretic arian, l‑a combătut pe acesta atât prin argumente, cât și printr‑o minune: pământul s‑a deschis și l‑a înghițit pe adversar până când sfântul s‑a rugat pentru el. După ce a trecut munții, în apropierea orașului Regensburg a traversat Dunărea folosindu‑și cojocul ca pe o barcă și apoi, după mai multe întâmplări miraculoase petrecute în oraș, a ajuns în ținutul Franconiei, într‑o pădure în Nordgäu, lo­calizată în aria actuală a ora­șului Nürnberg. În crângul numit mai târziu „Sebaldiwald” (pădurea lui Sebald), sfântul a dus o viață retrasă, în asceză severă, rugăciune și priveghere. Dar nu a rămas multă vreme ascuns nici aici, pentru că localnicii îl vizitau cu diferite motive. Odată a ajutat un agricultor să‑și găsească boii pierduți în pădure, la lăsatul întunericului. Sfântul s‑a rugat la Dumnezeu, apoi i‑a spus păgubitului să plece în pădure cu mâinile ridicate, așa încât din degetele sale ieșea lumină ca ziua, găsindu‑și astfel vitele.

Deseori venea în oraș, poposind în hanul unui căruțaș localnic, unde mult timp s‑a păstrat scaunul în care sfântul spovedea, ceea ce înseamnă că era preot. Într‑o iarnă i‑a cerut gazdei să îi facă focul ca să se încălzească, dar fiindcă acesta nu avea lemne, i‑a spus să pună pe foc țurțuri de gheață, care au ars ca prin minune, încălzind casa. Biografia sa mai amintește de vindecarea ochilor unui om, care i‑a cumpărat pește, deși exista o lege prohibitivă și de aceea fusese orbit la porunca autorităților. În final, se amintește că a petrecut vreme îndelungată pentru luminarea băștinașilor în dreapta credință și că și‑a prevăzut sfârșitul. Potrivit dorinței sale, după trecerea sa la Domnul, trupul i‑a fost pus într‑un car cu boi, pentru a fi îngropat acolo unde aceștia s‑ar opri. Acest lucru s‑a întâmplat în fața Capelei „Sf. Petru” din Poppenreuth, locaș sfințit în anul 746 de Sfântul Bonifațiu, încreștinătorul Germaniei.

Venerarea

Localnicii au venerat mormântul Sfântului Sebaldus curând. Însă capela din lemn a ars în urma unui fulger, iar racla cu moaște a fost mutată în Mănăstirea scoțiană „Sfântul Egidiu” din oraș, apoi în Biserica „Sf. Petru” din apropierea castelului imperial, care a primit în 1230 hramul sfântului. Aceasta a fost înlocuită de noua catedrală (1361‑1372), construită în stil basilical târziu, cu două coruri. În jurul anului 1250, un autor necunoscut îi compunea slujba, iar în 1256 Episcopul Heinrich din Bamberg stabilea pelerinajul la mormântul lui în trei zile din an. Sărbătoarea de 19 august, probabil ziua morții, a fost multă vreme celebrată într‑o formă foarte fastuoasă, iar la racla sa din argint păstrată din 1397 până azi erau rostite cântări specifice. În secolul al XI-lea soseau pelerini chiar și din Franța, veniți să se roage pentru vindecarea de diferite boli. Cultul său a luat amploare în urma publicării biografiilor amintite mai sus. În 1401 se înregistrează o procesiune cu racla sfântului în jurul bisericii, iar un sfert de veac mai târziu se oficializează venerarea sfântului și includerea sa în calendarul local. Pelerinajul la racla din Nürn­berg ținea opt zile.

Curând, orășenii au comandat un monument măreț și foarte scump în care să fie așezată racla de argint, acesta fiind terminat de meșterul Peter Vischer și cei cinci fii ai săi, după o muncă de 13 ani, în 1519. Pe monument sunt realizate din fier forjat mai multe figuri simbolice (Noul Ierusalim, cei 12 Apostoli, prorocii Vechiului Testament, virtuțile), registrul de la bază reproducând evenimente din viața sfântului. Vechea raclă din argint conține două casete cu 18, respectiv 91 de fragmente de moaște, printre care și craniul sfântului, care era adus la femeile aflate în travaliul nașterii. Sfântul era venerat și pentru protecție în pelerinaje și călătorii pe mare.

Venerarea sfântului a crescut în intensitate odată cu oferirea de părticele din moaște unor biserici din apropiere. În ciuda Reformei, care a interzis cultul în 1525, cinstirea ascetului a continuat și mai târziu, nedispărând complet. În mod excepțional, monumentul și relicvariul au fost păstrate intacte chiar în biserica devenită între timp protestantă, datorită numeroaselor miracole petrecute aici.

De‑a lungul vremii s‑a păstrat rugăciunea specială, rostită la mormântul său: „Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ai făcut viața Sfântului Sebaldus demnă de laudă de‑a lungul vremii, prin necazurile din acest timp, te rugăm ca pentru mijlocirile lui să aperi poporul tău și să îl conduci în Împărăția cea cerească, după trecerea acestei vieți trecătoare”.

Sfântului Sebaldus i‑au fost dedicate în Nürnberg și împrejurimi altare, statui pentru altar, icoane, un covor de perete, monede locale (1429) și numele său a fost purtat de creștini. Jumătatea orașului vechi Nürnberg, situată la nord de râul Pegnitz, poartă până astăzi numele „Sebald”.

Sfântul este de­seori reprezentat cu chilia sa în pădure, nu departe de cetate, care este vizibilă în fundal. El predică orășenilor, solda­ților și țăranilor care îi ascultă cuvintele. Poartă în mână un toiag și uneori, pentru a aminti de două dintre întâmplările minunate din viața sa, este flancat de doi tauri.