Sfatul zilei: Aspartamul, bun sau nociv organismului?
Corpul uman a fost proiectat să folosească rezervele de zahăr din sânge în beneficiul său. Însă, pentru a funcţiona optim, corpul uman are nevoie de o anumită cantitate de zahăr, care variază între 0.70 şi 1.10 g/l.
Mulţi oameni nu ştiu dacă să apeleze liniştiţi la produsele light, care sunt dietetice, adică fără zahăr, dar cu îndulcitori. La nivel mondial se duce o luptă între asociaţiile de prevenire a cancerului sau a diabetului, care susţin că îndulcitorii artificiali dăunează organismului şi cele care susţin tocmai contrariul. Studii recente ale organizaţiilor importante din domeniu demonstrează că îndulcitorii artificiali şi, în special, aspartamul nu au nici o legătură cu demenţa, cancerul, tulburările de comportament, pierderea părului şi alte boli invocate pe câteva site-uri. În urma cercetărilor biochimice, clinice şi de comportament asupra subiecţilor, a reieşit că o doză zilnică de 40 mg/kg de aspartam este sigură. Un adult îşi poate lua doza zilnică de aspartam din aproximativ 10 căni de băutură îndulcită artificial. În majoritatea ţărilor vestice zahărul asigură aproximativ 10% din totalul de calorii. Dacă ar fi înlocuit de îndulcitorii non-calorici, cum este aspartamul, atunci obezitatea ar putea fi de domeniul trecutului. Printre avantajele aspartamului şi ale îndulcitorilor artificiali se numără: - gust asemănător cu al zahărului; - nu afectează dinţii şi nu produc carii; - intensifică aroma fructelor, folosite în prăjituri şi în băuturi; - sunt indicaţi persoanelor cu diabet; - pot fi folosiţi în diete. În general, majoritatea dintre cele aproape 6.000 de produse care conţin aspartam sunt cunoscute publicului, mai ales că au pe ambalaj menţiunea: „No sugar/ Nu conţine zahăr“. Însă, există şi câteva produse care nu ne dau de bănuit, cum ar fi: - cerealele; - mentosanele; - iaurtul de băut; - guma de mestecat; - pudra de ceai rece; - bomboanele tari; - cacao instant; - budinca la plic. Aspartam versus zahăr: - 1/2 cupă de îngheţată fără zahăr conţine cu 60 de calorii mai puţin decat 1/2 cupă de îngheţată cu zahăr; - o felie de brânză light are cu 100 de calorii, faţă de o felie de brânză grasă; - 227 de grame de iaurt light are cu 130 de calorii mai puţin decât aceeaşi cantitate de iaurt normal cu fructe; - o cană de aspartam are cu 774 mai puţine calorii decât o cană de aceleaşi dimensiuni de zahăr; - o sticlă obişnuită de suc dietetic conţine cu până la 150 de calorii mai puţin decât un suc obişnuit. (sursa: www.topsanatate.ro)