Sfințenia - înălțare cu Hristos și pogorâre împreună cu Duhul Sfânt

Un articol de: Pr. Asist. Dr. Valentin Ilie - 05 Iunie 2022

Perioada dintre Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt concentrează o atmosferă mistică aparte. Ea actualizează în viața Bisericii ascensiunea și primirea firii umane înviate și transfigurate prin persoana Mântuitorului Iisus Hristos în comuniunea veșnică și iubitoare a Sfintei Treimi. Răspunsul dumnezeiesc la trecerea prin moarte, înviere și înălțare a umanității este revărsarea harului Sfântului Duh la sărbătoarea Cincizecimii asupra tuturor celor care, tinzând spre cele dinainte, aleargă spre țintă „la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filip. 3, 13).

Această epectază a fost asumată de Apostolii care L-au cunoscut și au crezut în dumnezeirea Mântuitorului, de cei care au ascultat cuvântul lor și s-au botezat devenind prima comunitate văzută a Bisericii și urmată de toți cei care primesc și trăiesc mesajul evanghelic autentic până la sfârșitul veacurilor. Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii, rânduită spre a fi citită în pericopa evanghelică din duminica ce mijlocește cele două mari praznice, luminează asupra modului în care se desfășoară acest proces al restaurării și îndumnezeirii firii umane. Ea conține cea dintâi epicleză euharistică, care are în centru, sub forma pâinii și a vinului de la Cina cea de Taină, însăși persoana divino-umană a Mântuitorului. În El și în opera Lui mântuitoare trebuie concentrate cunoașterea teologică și credința întregului univers al umanității hristice, care deși trăiește în lume, nu este din lume, ci face eforturi să transfigureze creația. Împlinirea acestei rugăciuni a fost arătarea iubirii Tatălui față de Fiul, prin pogorârea Sfântului Duh, acest eveniment sfințitor fiind reiterat în viața liturgică a Bisericii la sărbătoarea Rusaliilor.

Există însă un pericol în înțelegerea acestui proces al îndumnezeirii firii umane, care poate duce la eșec. Asemenea unui Icar care se înalță spre ceruri, uitând de aripile sale fragile, dorința apoteozei umane fără înțelegerea deplină a lui Hristos și a lucrării Sale mântuitoare duce la separația de lume, la incapacitatea înțelegerii comuniunii treimice. Pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic devine, astfel, un reper realist în această perioadă liturgică a Bisericii. Ei ne reamintesc că se poate ajunge la Tatăl doar prin Fiul și că numai prin Fiul poate fi cunoscut și păstrat Duhul Adevărului. Cunoașterea lui Hristos prin credință și iubire lucrătoare și mărturisirea dumnezeirii Lui pe temelia autentică a învățăturii Apostolilor este, deci, calea unică ce ne include alături de El în ofranda euharistică și rodește sfințenia omenirii prin umbrirea Sfântului Duh.

În planul vieții interumane, doar un astfel de efort spre îndumnezeire al omului întreține o unitate eclesială dinamică, inspirată din modelul perihoretic treimic. Îndumnezeirea autentică presupune, deci, nu numai înălțarea cu Hristos, ci și pogorârea către semeni împreună cu Duhul Sfânt, după modelul tuturor sfinților pe care îi vom sărbători în prima duminică după Cincizecime. Efortul extinderii acestui ferment duhovnicesc în lume este esența slujirii creștine și echivalează cu un proces neîncetat de devenire eclesială a întregii creații.