Sfinții Apostoli Petru şi Pavel (Dezlegare la peşte)

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 29 Iunie 2016

Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căci pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa, iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte numele Domnului înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Sfântul Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon. Era cel mai vârstnic dintre ucenici şi deseori vorbea în numele apostolilor. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin. În drumul spre Damasc a văzut pe Domnul şi a crezut în El, devenind propovăduitor al Evangheliei. În lungile şi ostenitoarele călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub acelaşi împărat Nero.