Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Procopie şi Talaleu

Sfântul Procopie (†750) era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileii. Luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între cuvioşi pentru trăirea sa sfântă, pentru postirea şi curăţia care împodobeau sufletul său. Sfântul Procopie a trăit pe vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane, luptă începută prima dată de nelegiuitul împărat Leon Isaurul (717-741), care îi numea pe creştini închinători la idoli. Împăratul îi arunca pe închinătorii la sfintele icoane în temniţe şi îi chinuia cumplit, iar sfintele icoane le sfărâma şi le arunca în foc. Deci, ridicându-se Cuviosul Procopie ca un stâlp al Ortodoxiei şi mare apărător al dreptei credinţe, stând cu bărbăţie împotriva taberelor eretice, le umplea de ruşine şi cu nebiruite cuvinte, insuflate de Dumnezeu, dovedea nebunia învăţăturii iconoclaştilor. Din porunca împăratului, Cuviosul a fost prins şi bătut cumplit, apoi a fost strujit cu unelte de fier şi i s-a smuls pielea de pe trup. A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care împreună a pătimit aceleaşi chinuri. Murind împăratul Leon, Sfântul Procopie şi alţi mărturisitori ai credinţei au fost eliberaţi din temniţă. Cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor, s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune. La bătrâneţi adânci s-a mutat în pace la Domnul, ca să-l vadă pe Acela nu în icoană, ci întru însăşi faţa Lui şi să primească de la El răsplata pentru ostenelile sale, ca pustnic, dar şi ca pătimitor pentru Hristos.