Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit

Aceşti părinţi au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi maica sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Adunaţi din mai multe locuri, părinţii pomeniţi astăzi vieţuiau în vestita mănăstire a Sfântului Sava, slujind toţi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, după rânduiala monahicească. Liniştea lor era adesea tulburată de păgâni, care crezând că în mănăstire se află averi mari, dădeau năvală şi o jefuiau. Aşa s-a întâmplat odată că, în Postul Mare, în timp ce călugării erau adunaţi la rugăciune, o ceată de 60 de jefuitori au făcut un măcel cumplit, dând foc chiliilor, dar când să dea foc şi bisericii, li s-a părut că văd o oaste mare ce vine în ajutorul monahilor şi speriindu-se au fugit. În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, jefuitorii au năvălit din nou în mănăstire şi, pentru că nu au găsit nimic, i-au omorât pe toţi călugării din ea. Unora le-au tăiat capetele, pe alţii i-au tăiat bucăţi, iar pe alţii i-au înjunghiat cu cuţitele. Atunci, o parte din ei s-au ascuns cu odoarele mănăstirii într-o peşteră din munte, dar aflându-i acolo, păgânii au pus foc la gura peşterii, iar monahii au murit sufocaţi de fum. Şi aşa au primit cununa muceniciei Ioan, Serghie şi Patrichie şi toţi cei împreună cu dânşii, care nu aveau arme şi zale, ci numai arme duhov­niceşti: platoşa nădejdii, pavăza credinţei şi coiful mântuirii.