Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita; Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei

În cetatea Iconiei, din ţara Licaoniei, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita (†304), care era din seminţia împăraţilor Romei şi era creştină. Aceasta, după ce l-a născut pe fiul ei Chiric, a rămas văduvă. Şi fiind prigoniţi creştinii în zilele lui Diocleţian (284-305), a fugit împreună cu fiul ei în Seleucia şi de acolo în Tars, cetatea Ciliciei, şi vieţuia între cei săraci. Fiind pârâtă de păgâni dregătorului Alexandru că este creştină, au fost aduşi la judecată ea şi fiul ei care avea atunci trei ani. Văzând curajul mărturisirii ei, dregătorul a poruncit să fie bătută cumplit. Și chinuită fiind, pruncul plângea şi se trăgea din mâinile celor ce-l ţineau. Atunci dregătorul l-a luat pe Chiric la el în braţe, dar copilul l-a zgâriat pe faţă, nelăsându-se mângâiat de el. Pentru aceasta, l-a aruncat jos şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar mamei sale, Iulita, după ce a fost cumplit chinuită, i s-a tăiat capul.