Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala; Aşezarea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 03 Noiembrie 2017

Aceşti sfinţi au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor. Deci, a fost prins episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, un bătrân cinstit, în vârstă de peste 80 de ani. Nevrând să se închine soarelui şi focului, a fost bătut cu toiege ghimpoase. În acea vreme a fost prins şi preotul Iosif şi Aitala diaconul, vestiţi pentru credinţa şi ştiinţa lor. Şi nevrând ei să se închine focului, au fost bătuţi cumplit, încât li se desprindea carnea de pe oase. Apoi, legându-i, i-au băgat în temniţă lângă episcopul lor, Achepsima. Acolo au stat pătimitorii pentru Hristos trei ani de zile, fiind scoşi în fiecare lună la chinuri. După toate acestea, odată, scoţându-l iarăşi pe fericitul episcop, ostaşii l-au bătut până şi-a dat sufletul. Pe Iosif preotul şi pe Aitala diaconul, spânzurându-i cu capul în jos, i-au ucis cu pietre.