Simpozion despre istorie, spiritualitate şi eroism

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 22 Octombrie 2011

Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius" din Constanţa şi Serviciul istoric al Armatei, a organizat Simpozionul naţional "Istorie, spiritualitate şi eroism", eveniment aflat sub coordonarea Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Manifestarea, pusă sub semnul recunoştinţei faţă de înaintaşi, s-a desfăşurat vineri, 21 octombrie 2011, de la ora 12:00, la Aşezământul pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic", de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.