Simularea examenului de bacalaureat
În perioada 27-30 martie 2023 va avea loc simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, informează Ministerul Educației. Absolvenţii de liceu vor susţine probe scrise la disciplinele: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie. Subiectele vor fi elaborate pe baza conținuturilor şi a competențelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației. Obiectivele urmărite „sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale”, a transmis ministerul. (O. N.)