„Slavici! Auzi nume!”

Nu, nu este o glumă, cum s-ar putea crede! Este un citat dintr-un interviu, difuzat pe diverse media, realizat anul trecut cu elevii care tocmai finalizaseră proba scrisă la limba și literatura română de la examenul de Bacalaureat. Și da! Un tânăr a exclamat exact așa! Auzea pentru prima dată, probabil, numele scriitorului, al cărui roman, Mara, ar fi fost firesc să îi fie cunoscut, pe care trebuia să îl fi citit, ca să poată răspunde cerințelor „teribilului” Subiect III de la acest examen. După cum știm, Bacalaureatul marchează finalizarea studiilor „preuniversitare”, la sfârșitul celor 13 ani pe care îi petrece obligatoriu în școală presupusul absolvent al clasei a XII-a („preuniversitarul” începe cu clasa pregătitoare și de aceea avem 13 ani în total). Dar cum să interpretăm ignoranța asta veselă? Unde și când a greșit școala?

Îmi permit o opinie, care se va pierde, desigur, în multitudinea discuțiilor iscate - din nou - de slabele rezultate ale elevilor români la celebrele și înfrico­șă­toarele teste PISA - Programme for International Student Assessment -, așadar, Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor inițiat de OCDE (Or­gani­zația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Acest studiu evaluează din trei în trei ani capacitatea tinerilor de 15 ani de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii: lectură, matematică şi știinţe. Toată lumea pare nedu­merită, ca și cum rezultatele Pisa 2025 - dezvăluite în septembrie 2026 - ar fi căzut ca un trăsnet peste un popor cultivat și cu dragoste de învățătură! Să privim si­tuația aceasta mai puțin „emo­țional”.

Tot mai departe de posibilitatea de a aplica informaţiile

PISA testează capacitatea elevilor de a aplica noțiuni matematice, științifice și de literație în contexte practice, nefamiliare, un tip de competență pe care programa școlară și pregătirea „pentru examen” nu îl vizează aproape deloc. Deși vorbim de mai mulți ani despre competențe, acestea sunt ­departe de a fi cu adevărat formate unor elevi, dincolo de clasele primare. Și, după cum știm, ce nu exersăm, pierdem. Elevii strâng, poate, informație, dar sunt tot mai departe de posibilitatea de a o aplica, pe măsură ce se adună anii de gimnaziu. Testul incriminat se aplică (și) la noi, după ce elevii români au parcurs examenul de Evaluare Națională, pentru care, să fim sinceri, au tocit mate și română, cam un an și jumătate - doi. Nu au mai făcut sport, au uitat de Clubul de Teatru ori de Arte Plastice, au reluat la ne­sfârșit modele ale unor rezolvări care să îi apropie de punctajul maxim; adesea, și-au pierdut orice chef de lectură, orice curiozitate legată de studiu. Vorbind cu mulți candidați la admiterea pentru clasa a IX-a, la profilul pedagogic, am înțeles de la aproape toți că ies din gimnaziu ca dintr-o „că­mașă de forță” și așteaptă un an când să se regăsească. Și exact atunci vine testarea prin care evaluăm ce și cât pot ei aplica din ce au învățat!

De ce oare ne mirăm că nu au rezultate mai bune, câtă vreme aproape nimic din ce au parcurs în școală - dacă au parcurs, când vorbim de școlile din rural - nu i-a pregătit realmente pentru „punerea în practică” a unor noțiuni teoretice, pentru conexiuni între materii etc.! Uitați-vă la testarea de la clasele mai mici, îndeosebi la cea de la clasa a VI-a, care se dorește a fi multidisciplinară. Bagajul de informații pentru biologie, fizică și matematică este testat separat și abia la evaluarea lucrărilor vedem, în barem, că sunt luate în considerare unele cunoș­tințe de la matematică și pentru subiectele de fizică.

Din trei în trei ani ne lamentăm, apoi uităm, râdem de tot ce înseamnă școală, studiu, corp profesoral, atacăm orice reformă ca nefiind potrivită, luptăm împotriva orei de religie, poate tocmai fiindcă ea poate aduce o înțelegere mai adâncă a sensului vieții unui tânăr, ne erijăm în „experți” și, practic, cu fiecare triadă, mai coborâm un pic în punctaje.

Știm sigur că aceleași acțiuni nu pot duce la rezultate diferite, glumim mereu pe seama acestei certitudini, dar totul până la școală...

O stimă tot mai șubrezită de o presă ignorantă

Avem convingerea că mai multe hârtii, procese-verbale, proceduri, o mai superficială formare inițială și continuă a cadrelor didactice și o stimă tot mai șubrezită de o presă ignorantă și ingrată acordată profesorilor și școlii, în general, o vor consolida pe aceasta în vederea următoarelor testări!

Dacă rezultate testării din 2025 sunt mult mai slabe decât cele din 2021, nu este de mirare, pentru că elevii de 15 ani - cei cărora li se adresează testarea - aveau 9-10 ani în perioada trecerii școlilor în online sau a închiderii pur și simplu a acestora, acolo unde nu existau soluții. Copiii au pierdut cel puțin doi ani de „școală”. Am citit în puține comen­tarii cum că ar exista o legătură între un gol de acest fel și rezultatele slabe la citit, socotit și științe! Să fi uitat toată lumea că în școlile din zone greu accesibile acei ani au fost pierduți?! Că primii ani de deprindere a scris-cititului și socotitului sunt esențiali?!

Pentru recuperarea reală a cunoștințelor și competențelor ar fi fost necesar un efort la nivelul întregii țări, nu doar în centrele urbane sau numai unde unii profesori au găsit - adesea, pe cont propriu - rețete ale remedierilor necesare.

Constatăm că cea mai abruptă cădere este la „citire”, unde dife­rența față de testarea anterioară este de 16 puncte (în timp ce la matematică și la științe am pierdut „numai” 9 și, respectiv, 3 puncte). În traducere, unul din doi elevi nu are competențe reale de lectură, și aceasta poate fi prima cauză și pentru rezultatele slabe de la matematică sau științe, fiindcă nu ai cum rezolva o sarcină ale cărei cerințe îți scapă, dat fiind că, pur și simplu, vocabularul tău activ nu acoperă noțiunile numite în enunțuri.

Podcasturi, știri, conferințe, discuții în studiouri TV - toate deplâng o situație „dezastruoasă” sau învinovățesc măsurile luate recent în învățământ, uitându-se cu totul, din ignoranță (sau rea-credință?!), că un elev de 15 ani are ceva timp în spate de frecventare a școlii, iar scăderea ne duce exact la 2021, 2022!

Vă amintiți, desigur, povestirea lui Creangă, în care o nevastă se scu­tură de plâns fiindcă „mâța” avea să răstoarne peste copilașul ei, adormit în leagăn, drobul de sare aflat pe soba lângă care dormea cel mic. I se alătură în la­men­tații mama, deci bunica micu­țului, astfel încât bietul tată consideră că mai bine pleacă în lumea largă decât să le mai audă, uimit de puținătatea lor de minte. Dar în drumul său întâlnește atâția oameni cu mult mai puțin isteți, încât se întoarce acasă în cele din urmă, resemnat. Finalul este „deschis” pe conceptul „opera aperta” adus în teoria literaturii de Umberto Eco. Nu știm ce s-a întâmplat cu drobul de sare. A căzut sau nu?

Ce se va întâmpla la viitoarea testare? Vor mai coborî elevii români sau ne vom bucura că, de fapt, este o scădere de punctaje generală - fiindcă refuzăm să ne uităm la cei care au găsit soluția? Au mutat copilul de sub hornul pe care stătea drobul de sare, pur și simplu.

Toate resursele materiale trebuie direcționate spre școală

Reușim și noi? În loc să ne plângem sau să arătăm cu degetul căutând posibili vinovați, să realizăm o listă cu soluții: toate resursele materiale trebuie direc­ț­io­nate spre școală, începând cu zonele vulnerabile din rural și urbanul mic. Un pact real al tuturor partidelor care să treacă dincolo de pasagerele schimbări de guvern - deci și de orice ministru al învățământului, astfel încât politicul să nu influențeze măsurile care vor fi luate -, sprijinirea formării inițiale a cadrelor didactice, în liceele pedagogice - care să fie susținute și valorizate - și oferirea unor condiții de salarizare și de instalare atractive pentru cadrele didactice care se îndreaptă către școlile vulnerabile, evaluarea rezultatelor la finalul fiecărui modul de studiu din fiecare an școlar, pentru a urmări și susține progresul.

Doar așa nu ne vom trezi cu drobul de sare peste copiii noștri care vor avea 15 ani în 2028! Sunt cei care au intrat acum în clasa a V-a sau a VI-a, adică au ajuns la gimnaziu, moment dificil în parcursul școlar general, dar cu atât mai complicat dacă acești copii sunt obligați la navete dificile către școli gimnaziale aflate la distanță, unde, adesea, profesorii sunt nevoiți să alerge în trei unități de învățământ pentru a-și acoperi norma și unde, de multe ori, catedrele nu sunt ocupate de profesori de specialitate.

Soluția „pactului” și a apelului la persoane care au dovedit că au viziune și că vin cu soluții reale, care să nu fie cu nimic tributare politicului, este cea care va aduce cu siguranță rezultate oneste și îmbucurătoare.

În plus, ar trebui instituită o campanie generală pentru lectură, care să înceapă prin a aduce către bibliotecile școlare cărți bine alese, prin care ar fi revigorate bibliotecile sătești, iar acestea să devină centre culturale pentru comu­nitățile unde se vor afla. Pentru că, să ne amintim vorbele cronicarului Miron Costin: „Că nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”.