„Slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria”

Pentru lumea ortodoxă, Maica Domnului este „Slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria”, pe care am sărbătorit-o la 15 august. Cinstirea Prea­sfintei Fecioare Maria ocupă un loc central şi orice zi în care Biserica o sărbătoreşte este o ocazie minunată de a-i mulţumi pentru toate binecuvântările şi ocrotirile în necazuri primite de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirile ei. Aşa se întâmplă şi acum când ne aflăm în lumina celui mai important praznic închinat Sfintei Fecioare Maria din cursul anului bisericesc, şi anume Adormirea Maicii Domnului.

Pentru Biserica Ortodoxă, Maica Domnului este pururea rugătoare şi cel mai mare sprijin pentru creştini în necazuri şi nevoi. De aceea, toate sărbătorile de peste an închinate cinstirii Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul Întrupat, sunt un bun prilej de a o ruga pentru izbăvirea noastră din suferinţele sufleteşti şi trupeşti prin care trecem. Facem acest lucru deoarece ştim că ea este grabnic ascultătoare şi pururea rugătoare pentru noi, cei care-L mărturisim pe Fiul ei, Iisus Hristos, ca Domn şi Dumnezeu. Mai ales acum când suntem în zilele de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare ce ţine din 15 august până la 23 august, când este Odovania praznicului.

În aceste zile de sărbătoare marianică, imnografia Mineiului ne cheamă să o lăudăm „pe Preasfânta Fecioară curată, din care negrăit a ieşit întrupat Cuvântul Tatălui” şi mai ales cinstim alături de „mulţimile îngerilor din cer” preacinstita Adormire a Preasfintei Fecioare şi o fericim ca „Maică a lui Hristos Dumnezeu, Făcătorul tuturor”. Pentru că Adormirea Maicii Domnului „o slăvesc Stăpâniile, Scaunele, Începătoriile, Domniile, Puterile, Heruvimii şi înfricoşătorii Serafimi”.

Iar Acatistul Maicii Domnului întăreşte imnografia Mineiului prin modul în care ne învaţă să cinstim trecerea la viaţa veşnică a celei ce este Născătoare de Dumnezeu: „Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!”

La Odovania praznicului, cântările Utreniei ne spun că Adormirea ei este „fără de moarte” şi că Născătoarea de Dumnezeu este „Maica Vieţii”, deoarece este „ceea ce a născut Viaţa” şi trecerea „la viaţa cea fără de moarte”.

Întreaga învățătură ortodoxă despre Prea­sfânta Fecioară Maria poate fi rezumată în cele două nume ale ei: Maica Domnului și Pururea Fecioară. Această învăţătură de credinţă mariologică în Biserica Ortodoxă stă în strânsă legătură cu teologia hristologică, adică despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc. Persoana Sfintei Fecioare Maria în Ortodoxie nu este separată de Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că întreaga ei cinstire vine din faptul că este Maica Domnului. De aceea, în Biserica Ortodoxă, ea se bucură de o cinstire mai mare decât a îngerilor şi sfinţilor.

Această cinstire deosebită a Sfintei Fecioare Maria este tocmai o manifestare a credinţei noastre că ea este Maica Domnului şi Pururea Fecioară. Prăznuirea ei este momentul în care mărturisim teologia ortodoxă mariologică prin care afirmăm adevărurile de credinţă legate de persoana Preasfintei Fecioare Maria, formulate la Sinodul III Ecumenic de la Efes, din anul 431. În cultul liturgic ortodox este numită Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, ceea ce exprimă teologia ortodoxă legată de Maica Domnului.

Toate aceste numiri ale Sfintei Fecioare Maria arată evlavia extraordinară a creştinilor ortodocşi faţă de ea şi mai ales cinstirea deosebită pe care i-o acordă. Între neamurile ortodoxe, românii au o preţuire deosebită faţă de Maica Domnului, lucru arătat şi de cântările pe care i le dedică sub formă de pricesne. Românul îi cere Maicii Sfinte să nu fie uitat pe calea vieţii şi o roagă fierbinte să-l călăuzească pe marea învolburată a acestei lumi.

Noi suntem fiii lacrimilor ei şi o rugăm să ne asculte de-a pururi marea rugăminte. Pe drumul anevoios spre mântuire avem nevoie de ajutorul Măicuţei Sfinte, care se roagă pentru noi Fiului ei şi Dumnezeului nostru, Care ne-a răscumpărat prin Cruce de căderea lui Adam. Ea este „Împărăteasa cerului şi a pământului, care ne deschide nouă uşile Raiului” şi păstrătoarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe.

Când ne rugăm şi-i cerem ajutorul Maicii Domnului, ne arătăm încrederea că ea este apărătoare și tărie a noastră prin care dobândim împlinirea cererilor celor de folos pentru mântuire de la Fiul ei, Hristos Domnul, Mântuitorul lumii. Ea este cea care cunoaşte cu iubirea ei de mamă necazurile noastre şi ne ocroteşte, păzindu-ne de primejdii, fiind mângâietoarea noastră cea bună. În fiecare zi ne rugăm Maicii Domnului şi-i cerem ajutorul spunând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.

Toate rugăciunile pe care le înălţăm Maicii Domnului exprimă recunoştinţa şi evlavia pe care le purtăm celei ce s-a învrednicit să fie „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii” şi „care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul a născut”.