Slujitori și reprezentanți ai celor două Testamente

Un articol de: Pr. prof. dr. Vasile Gordon - 08 Noiembrie 2026

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21)

„Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.”

Pășind pe firul Sfintelor Scripturi și citind despre slujirea Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil vom observa că ei reprezintă, de fapt, cele două Testamente, Vechi şi Nou: Mihail Legea lui Moise, a dreptăţii, iar Gavriil Legea Harului, a iubirii evanghelice. Sunt pomeniţi împreună, pentru că învăţătura şi misiunea Bisericii se sprijină pe amândouă Testamentele, considerând că dreptatea şi iubirea nu pot fi despărţite. Dacă Arhanghelul Mihail ne aduce aminte de păcat, dreptate şi moarte, Gavriil ne apropie mâna întinsă a lui Dumnezeu, făcându-se vestitorul iubirii şi al mântuirii. Dumnezeu Însuşi aşa S-a revelat, potrivit înţelepciunii Sale: pe de o parte, ca Domn al dreptăţii, asprimii şi judecăţii în Vechiul Testament, pe de alta, al iubirii, îngăduinţei şi iertării, în Noul Testament. De aici această primă învățătură, enunțată mai înainte: cei doi arhangheli sunt pomeniţi împreună, pentru că dreptatea şi iubirea trebuie să fie nedespărţite. Numai aşezate la un loc, cele două Testamente fac Scriptura întreagă! Dumnezeu însuşi este, deodată, şi drept, şi bun. Greşim atunci când zicem: „Oricâte păcate am face, Domnul ne iartă pentru că este bun!”, uitând că El este şi drept. După cum greşim, iarăși, când deznădăjduim zicând: „Nu pot primi iertare, pentru că drept este să fiu condamnat!”, uitând că Dumnezeu este şi bun, nu doar drept, şi că ne iartă dacă ne căim cu adevărat şi ne îndreptăm viaţa.

Soborul de azi, dedicat tuturor cereștilor puteri

Potrivit Scripturii și Scrierilor Sfinților Părinți, învățătura de credință ortodoxă vorbește despre nouă cete îngerești. Sfântul Dionisie Areopagitul (sec. V-VI) şi Sfântul Ioan Damaschin (sec. VIII) aduc în literatura patristică primele scrieri limpezi şi concise despre îngeri. Sfântul Dionisie ne-a lăsat, între altele, o excep­țională scriere, Ierarhia cerească, în care descrie cele nouă cete ­îngereşti. Explică, mai întâi, ­termenul de ierarhie: o rânduială sfântă, o cunoştinţă şi o lucrare ce duce, pe cât se poate, la asemă­na­rea cu divinitatea… (Cap. III, 1). Sfântul Părinte Dionisie ne învață, totodată, că unde este ierarhie dreaptă (nu despotică!) în Biserică, în familie, în instituţii etc. este şi rânduială. Pentru că unde nu-i ierarhie este anarhie! Însă numai ierarhia dreaptă şi sfântă conduce, spune el, la unirea cu Dumnezeu (III, 2). Nominalizează, apoi, cele nouă cete, sau trepte, rânduite în triade: 1. Serafimi, Heruvimi, Tronuri; 2. Domnii, Puteri, Stăpânii; 3. Începătorii, Arhangheli, Îngeri, arătând locul şi slujirea fiecăreia (Cap. VII-IX). Ne revine o datorie de suflet să amintim și faptul că părintele profesor dr. Gheorghe Drăgulin (1929-2022), de vrednică pomenire, a emis ipoteza plauzibilă că Dionisie Areopagitul este aceeași persoană cu Sfântul Dionisie Exiguul (născut în Scythia Minor, Dobrogea noastră). A se vedea, în acest sens, lucrarea „Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul)”, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991.

La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin preia în mare măsură învăţăturile scrise de Sfântul Dionisie şi le sintetizează, arătându-ne că Dumnezeu i-a zidit pe îngeri după propriul Său chip, având, de aceea, toate însuşirile Lui (sfinţenie, bunătate, dreptate etc.), evident, la măsura lor. Tocmai de aceea, Sfântul Părinte precizează: „Tot ce au, îngerii au primit şi primesc prin har, fiind creaţi din bunătatea Sa” (Dogmatica, II, 3).

Îngerul păzitor primit la Botez

În această zi trebuie să ne aducem aminte şi de îngerul păzitor, primit la Botez de fiecare dintre noi. În rugăciunea (lepădarea) a 4-a din Rânduiala Tainei Botezului, preotul rosteşte: Stăpâne Doamne, Cel ce eşti, Cel care ai făcut pe om după chipul şi după asemănarea Ta şi i-ai dat lui putinţa de a dobândi viaţa de veci; după aceea, căzând prin păcat, nu l-ai trecut cu vederea, ci ai rânduit mântuire lumii prin întruparea Hristosului Tău; însuţi primeşte în împărăţia Ta cea cerească şi făptura aceasta a Ta pe care ai izbăvit-o din robia vrăjmaşului. Deschide-i lui ochii gândului, ca să strălucească în el lumina Evangheliei Tale. Însoţeşte viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de năluciri rele. După Botez, pruncul pleacă însoţit de acest înger, care nu îl va părăsi toată viaţa. Să ne amintim şi de rugăciunea atât de frumoasă ­„Înger-îngeraşul meu…” - una dintre primele rugăciuni (dacă nu cumva prima!) pe care le-am învăţat de la părinții și bunicii noștri, dar și de la profesorii de religie.

Experimentarea cunoașterii aprofundate a învățăturii despre Sfinții Îngeri

Bucuria cunoaşterii mai multor aspecte despre îngeri şi slujirea lor (din Sfânta Scriptură din Catehism, din manuale, dar mai ales din scrierile Părinţilor Bisericii, pomeniți mai sus, Dionisie Areopagitul - Ierarhia cerească, Ioan Damaschin - Dogmatica etc.) poate fi sporită cu lecturi de mare frumusețe și reală zidire sufletească. De pildă, două sinteze foarte bune avem în cărţile semnate de maica Alexandra (principesa Ileana), Sfinţii Îngeri (Ed. Anastasia, 2009) și de Andrei Pleşu, Despre Îngeri (Ed. Humanitas, 2003). Vom observa, astfel, cum maica Alexandra valorifică, în general, literatură bisericească de mâna întâi, iar Pleşu, odată cu această literatură, lărgește câmpul bibliografic cu autori laici, antici şi moderni, în special filosofi.

Sfinții Îngeri - mijlocitori înaintea Tronului Preasfintei Treimi

Să nu uităm că, odată cu împlinirea misiunilor primite de la Dumnezeu, Sfinţii Îngeri sunt rugători și mijlocitori pentru noi, aşa cum mărturisim, iată, prin troparul Sfinților ­Arhangheli:

„Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus”.