Smerenia desăvârşită a Maicii Domnului

Atunci când vorbim despre smerenie, o înţelegem de multe ori în cel mai diferit mod. Am auzit chiar voci care spuneau că smerenia trebuie să fie în ­interior, nu neapărat în afară şi că omul smerit ar putea înfrunta duşmanii săi ideologici fără să abdice de la „virtutea” care îl caracterizează. Mai ales în contextul delicat din ultimii doi ani ne confruntăm adesea cu „smerenia” care iese din ­cămara sau chilia sa şi încearcă să înfrunte tot felul de duşmani externi, care sunt neapărat oameni.

Avem însă astăzi, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ocazia să vedem cum este şi cum se manifestă adevărata smerenie, cea care a fost în stare să înmoaie inima lui Dumnezeu şi să încapă în sine pe Cel nezidit de mâini omeneşti, pe Însuşi Ziditorul. O asemenea smerenie a mirat îngerii şi a cutremurat întreaga fire văzută şi nevăzută. O simplă fată din Nazaret, logodită cu bătrânul şi înţeleptul drept Iosif, întruchipează smerenia delicată şi capabilă să-L încapă pe Dumnezeu. Minune mai mare ca asta nu se poate, desigur! Smerenia Fecioarei Maria însă nu se termină la Buna Vestire, ci continuă la Naştere, la Întâmpinare, la regăsirea copilului Iisus în Ierusalim, la urmărirea propovăduirii, dar mai ales la momentele prinderii şi uciderii fiului ei. Toate acestea fără a ieşi în faţă, fără a pretinde ceva şi chiar îndurând uneori o aparentă îndepărtare. Inima Maicii Domnului ştia că are locul ei clar în istoria mântuirii întregului neam omenesc şi cerea doar pentru alţii ceea ce aveau nevoie, cum a fost cu solicitarea prefacerii apei în vin la nunta rudeniei lor din Cana Galileii.

O viaţă întreagă în umbră, o umbră a Fiului Omului ­desigur, umbră ca a norului luminos ce i-a însoţit pe evrei prin pustie. O smerenie care nu încearcă să demonstreze nimănui nimic, mai ales duşmanilor care doreau moartea fiului ei, deşi El voia să-i salveze.

De aici puterea cea mare pe care a primit-o Maica Domnului. De aici şederea de-a dreapta Mântuitorului în raiul lui Dumnezeu. De aici puterea de a mijloci pentru neamul omenesc în faţa Tronului Fiului lui Dumnezeu. De aici ­învăţătura pentru noi ce înseamnă adevărata smerenie.

Maica Domnului smereşte pe oricine încearcă să vorbească despre ea şi despre Dumnezeu prin însăşi vieţuirea ei, care pare fiind după o cortină a bunei creşteri, educaţii şi a bunului simţ. Chiar dacă poate părea din unele exprimări ale ­Domnului Hristos că rolul mamei Sale nu este mai important decât al altora în istoria mântuirii, toate acestea sunt doar la prima vedere. Mântuitorul răspunde de fiecare dată, fie la nunta din Cana, fie atunci când mama lui îl căuta sau venise cu fraţii să-L vadă, întrebărilor şi nedumeririlor ce ţin de lumea aceasta. În schimb, duhovniceşte, Fiul o înalţă mai presus decât cerurile. De aceea, imediat după un aparent refuz, ea le spune slujitorilor să facă orice le va cere fiul ei în Cana Galileii, la nunta aflată în impas. Chiar dacă rezolvarea problemei a fost acolo una trupească, legată de bucuria şi veselia nunţii, duhovniceşte aceasta ne arată participarea veşnică la Cina lui Dumnezeu, unde vor fi numai cei care dau dovadă de smerenia sau virtutea cea adevărată.