Șoarecele inofensiv de pe birou
Astăzi oricine lucrează cu un calculator știe ce este acela un... șoarece... Adică, desigur, un mouse, dispozitivul periferic al calculatorului prin care se dau diferite comenzi. Apariția sa a fost un element revoluționar, ce s‑a petrecut în anul 1963, la Standford Reasearch, fiind inventat de Douglas Engelbart.
Prima denumire a dispozitivului a fost bug (adică gândac), însă aceasta a dispărut în favoarea celei actuale, să recunoaștem, mai sugestive, datorită formei, dar și mărimii obiectului. Nici principiul de funcționare nu a fost unul lipsit de peripeții, la început încercându‑se diferite alte dispozitive, cum ar fi cele montate pe cap, pe bărbie sau chiar... pe nas, însă firescul și comoditatea acționării manuale s‑au impus. La fel ca și în cazul primelor telefoane mobile, modelele de început ale mouse‑urilor erau oarecum voluminoase, foloseau două roți dințate, perpendiculare una față de alta. Rotația fiecărei rotițe era translatată în mișcare de‑a lungul uneiaxea planului, iar la acel moment inventatorul se gândea că dispozitivul va fi folosit cu o mână, în timp ce utilizatorul ar fi tastat cu cealaltă pe o tastatură cu cinci taste doar. Desigur, era vorba de comenzi simple. La 17 noiembrie 1970, Engelbart a primit patentul pentru invenția sa.
Despre principiul de funcționare putem spune că se bazează pe recunoașterea, de către calculator, a mișcării pe suprafața plană, pe care este așezat și deplasat. Mișcarea este detectată de către un senzor situat în partea inferioară a dispozitivului, preluată și digitalizată, iar apoi, printr‑o interfață, este transmisă computerului la care este atașat.
Mouse‑ul nu este singurul dispozitiv periferic de indicat/comandat, de la inventarea lui apărând o sumedenie de alte dispozitive, precum: trackball, touch pad, touch screen, joy stick, graphics tablet, Nintendo Wii Remote, Apple Magic Mouse.
Prima inovație semnificativă a mouse‑ului a venit la începutul anilor '70, când inginerul Bill English, care lucra la compania Xerox Parc, a înlocuit rotițele externe cu o singură bilă în mișcare, mișcare ce era detectată de două rotițe, care se aflau în interiorul mouse‑ului.
Această versiune de mouse a fost foarte longevivă, folosindu‑se la calculatoarele personale în anii '80‑'90.
Următorul pas în dezvoltarea mouse‑ului a fost cel optic. Acest tip de mouse are în componență o diodă emițătoare de lumină și o fotodiodă, pentru a detecta mișcarea pe o suprafață specială - mousepad. Primele mouse‑uri optice puteau fi folosite doar pe o suprafață specială, care avea imprimată pe ea o grilă, formată din linii albastre și gri. Însă, pe măsură ce puterea de calcul a computerelor a crescut și a devenit mai ieftină, a devenit posibilă integrarea unor circuite de procesare a imaginii în mouse, aceasta ducând la capacitatea dispozitiviului de a detecta mișcarea, pe o sumedenie de suprafețe, nemafiind nevoie de un singur fel de mousepad. În zilele noastre, mouse‑urile optice pot fi folosite pe orice suprafață, majoritatea acestor dispzitive folosind LED‑uri pentru a ilumina suprafața, pe care sunt „plimbate”.
Următoarea schimbare are aromă de... SF – mouse-ul laser. În anul 2004, companiile Logitech și Agilent Technologies au introdus acest tip de mouse, în locul celui anterior, cu LED. Totuși, cei mai buni „testeri” ai mouse‑ului, pasionații de jocuri, nu au fost încântați de primul model de mouse cu laser (MX 1000), raportând că acesta, după ce era ridicat de pe suprafață și repus la loc, nu mai răspundea imediat la comezi. Însă acest lucru fusese gândit ca o funcție de economisire a energiei, la care s‑a renunțat, iar jucătorii au fost apoi mulțumiți. În etapa următoare, s‑a decis crearea de mouse‑uri speciale pentru jocuri, pentru a se putea păstra această funcțiune de economisire de energie pe restul dispozitivelor, fie ele cu laser, optice sau LED.
Există și mouse‑uri speciale, pentru oameni cu nevoi aparte. Acestea vin în ajutorul persoanelor cu diverse dizabilități. Iată câteva dintre aceste dispozitive speciale: trackball - este practic un fel de mouse cu bilă, dar întors invers, bila fiind montată într‑o bază fixă; minimouse - un mouse mai mic, care este folosit adesea pentru laptopuri, avantajul fiind că este mai ușor portabil; mouse cu cameră - acesta folosește o cameră de luat vederi, care urmărește capul utilizatorului, mișcând pe ecran cursorul după mișcările capului; mouse de palmă - se ține în mână și este operat numai din două butoane, mișcările cursorului pe ecran fiind date de diferența de putere a apăsării pe butoane; mouse de picior, pentru cei care nu își pot folosi mâinile sau capul; joy‑mouse - o combinație între joystick și mouse.
Dacă mecanismul de detectare a suferit diferite modificări și chiar revoluții tehnice, nu același lucru se poate spune despre butoane. Acestea s‑au schimbat foarte puțin de la începuturile istoriei mouse‑ului până astăzi. Primul mouse, cel inventat de Engelbart avea un singur buton, iar curând numărul acestora a ajuns la trei. Au existat mai multe variante, unele chiar și cu cinci sau mai multe butoane, însă cele mai multe mouse‑uri au numai două botoane. Pe modelele cu două butoane, unul dintre ele dă comanda, iar celălalt invocă un meniu contextual, având opțiuni specifice sistemului de operare.
Acest „șoarece” este unul dintre cele mai răspândite dispozitive, iar istoria sa, clar, va merge mai departe.