Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi Soborul celor doisprezece Sfinţi Apostoli: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan (fiii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu, Iuda Tadeul, Simon Zilotul şi Matia. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, care a trăit în veacul al XIV-lea, la Mănăstirea Râmeţ. După ce a petrecut mulţi ani ca pustnic pe valea pârâului Râmeţ, a dobândit darul facerii de minuni şi s-a remarcat prin viaţa sa duhovnicească smerită, adunând în jurul său ucenici. Stareţ al Mănăstirii Râmeţ a fost ales la insistenţele părinţilor. Conform inscripţiei de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Râmeţ, Sfântul Ghelasie nu a fost doar stareţ al Mănăstirii Râmeţ, ci şi Arhiepiscop al Transilvaniei. (Diac. George Aniculoaie)