Somniferele şi anxioliticele cresc riscul de deces

Data: 10 Septembrie 2010

Un studiu recent realizat în Canada arată că medicamentele împotriva insomniei şi a anxietăţii sporesc riscul mortalităţii cu 36% pentru utilizatorii lor. Cercetarea se sprijină pe informaţii referitoare la 14.000 de canadieni de vârste cuprinse între 18 şi 102 ani şi colectate timp de 12 ani de Institutul Statistic Canada. În această perioadă, 15,7% dintre persoanele care indicaseră că au luat cel puţin o dată un medicament împotriva insomniei sau anxietăţii în cursul lunii precedente interviului au decedat. După ce au izolat alţi factori personali care puteau afecta riscul mortalităţii, printre care consumul de alcool şi de tutun sau depresia, s-a constatat că somniferele şi anxioliticele cresc riscul mortalităţii cu 36%.