Spectacolul naval al anului de pe faleza Cazinoului Constanța
Zeci de mii de turiști și localnici sunt așteptați la Ziua Marinei Române, unul dintre cele mai importante evenimente din viața marinarilor militari și civili, sărbătorită cu mare fast încă din anul 1902, la 15 august. Chiar de la început, sărbătoarea a îmbinat elemente tradiționale cu demonstrații de forță, prezentând publicului cel mai mare spectacol naval din țară.
La 15 august 1902 se sărbătorea pentru prima dată ocrotitoarea Marinei, Sfânta Fecioară Maria. Serbarea oficială avea să se desfășoare pe Crucișătorul „Elisabeta”, în prezența tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De atunci, sărbătoarea „Ziua Marinei” a căpătat amploare, iar festivitatea este marcată de salve de tun, ridicarea marelui pavoaz, cuvântul comandantului Marinei sau al reprezentantului acestuia, intonarea imnului de stat, aruncarea unei ancore de flori în apă în amintirea eroilor marinari, jocuri sportive marinărești, concursuri cu ambarcațiuni, focuri de artificii. Nu este de mirare, așadar, că an de an, la 15 august, pe faleza Cazinoului Constanța, unde se desfășoară impresionantul spectacol, vin mii de turiști și localnici.
Şi anul acesta, cele trei remorchere intrate în serviciul Forţelor Navale Române îşi aşteaptă publicul cu o invitaţie la vals. `Militarilor le place să fie foarte bine pregătiţi mai ales atunci când este de faţă atâta lume la activităţile noastre ce se desfăşoară pe mare”, spune locotenent-comandor Ion Burghișan, de la Forțele Navale Române, pentru Pro TV.
Fregata Regele Ferdinand va putea fi văzută în largul mării cu celelalte nave ale flotei, iar pe uscat vor avea loc ceremonialul ridicării pavilionului la catargul din dreptul Comandamentului Flotei, deschiderea exercițiilor navale, sosirea alaiului zeului Neptun. Mulțimea va urmări apoi spectacolul naval: respingerea atacului navelor de suprafață și a aviației inamice, lupta împotriva submarinelor, respingerea desantului maritim, combaterea imigrației și a traficului ilegal pe mare, stingerea unui incendiu la o navă în pericol, potrivit organizatorilor.
În premieră, două aeronave Tyhoone Fighter ale Forțelor Regale ale Marii Britanii, dislocate la Baza Mihail Kogălniceanu și care efectuează misiuni de poliție aeriană împreună cu partea română, vor survola zona unde se desfășoară festivitățile de Ziua Marinei. La fel și două avioane americane împreună cu Mig LanceR 21, românești. Nu vor lipsi jocurile marinărești ale studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța. Ceremonialul se va încheia cu defilarea navelor și a Gărzii de onoare.
Programul activităților organizate de Forțele Navale Române pentru ziua de 15 august cuprinde mai multe orașe. Pe lângă Constanța, Mangalia și stațiunea Mamaia, la Medgidia, Brăila și Tulcea vor avea loc concerte militare, exerciții demonstrative ale Forțelor Navale Române 17, parade navale, jocuri și concursuri marinărești. Și la București, între orele 9:00 și 12:00, în Parcul Herăstrău, zona Debarcader, va avea loc un ceremonial militar și religios, urmat de jocuri și concursuri marinărești.
Noutatea de anul acesta în programul activităţilor organizate de Forţele Navale Române cu ocazia Zilei Marinei a fost oferită de Statul Major al Forţelor Navale şi Primăria municipiului Medgidia, care au organizat, la 8 august, un eveniment ce a marcat startul festivităţilor dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române. Două nave militare fluviale au acostat în zona Falezei Canalului Dunăre-Marea Neagră, lângă Parcul 1 Mai din oraș, iar pe faleză, marinarii au organizat ateliere interactive de lucrări de matelotaj şi o expoziţie de tehnică şi armament.
Pentru ca sărbătoarea să decurgă impecabil, la Constanța sute de poliţişti, jandarmi şi luptători din trupele speciale vor intra în dispozitiv încă de luni dimineaţa, de la ora 7:00. Tot atunci, zona veche a orașului va fi închisă traficului rutier.