„Stâlp, mărturie şi candelă aprinsă ale Ortodoxiei“

Mănăstirea "Brâncoveanu", cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", se află în comuna Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov. Este o ctitorie domnească a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, readusă la viaţă de doi vrednici mitropoliţi români: Nicolae Bălan şi Antonie Plămădeală.

În anul 1654, satul şi moşia Sâmbăta de Sus din zona Făgăraşului intrau în stăpânirea vornicului Preda Brâncoveanu, boier din sudul Carpaţilor. Domnitorul muntean Matei Basarab stăruia pentru nepotul său, Preda, pe lângă văduva principelui Gheorghe Rácoczi I, dania fiind semnată de principesă la 28 mai. Preda Brâncoveanu înalţă, în 1657, o bisericuţă mănăstirească din lemn pe valea râului Sâmbăta ce-i străbătea moşia. Primul ctitor: Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu Constantin Brâncoveanu avea să construiască, pe la 1696, biserica din zid pe locul ctitoriei bunicului său. Lângă biserică, voievodul martir ridică şi o mică reşedinţă, deşi doar zece kilometri mai jos de mănăstire avea un palat domnesc. Exista obiceiul ca domnitorii munteni sau moldoveni să-şi ridice conace "peste munţi", în Transilvania, cât mai aproape de graniţă, bucurându-se de protectoratul puterii suzerane în caz de băjenie. Istoricul Nicolae Stoicescu aminteşte o însemnare făcută pe o carte de cult tipărită la Buzău în 1701: "Acest Triod ni s-a dat de pomană de Măria Sa Io Constantin Brâncoveanu voievod mănăstirii din satul măriei Sale de la Sâmbăta de Sus, văleat 7209". Aşadar, Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost construită înainte de anul 1701. Biserica din zid ctitorită de domnitorul român se încadrează în aşa-numitul "stil brâncovenesc": plan treflat, formă de cruce, turlă ridicată deasupra naosului, brâu de cărămidă zimţată şi acoperiş din şindrilă. Ctitorul domnesc nu s-a ocupat numai de zidurile mănăstirii, ci şi de moştenirea sa spirituală şi culturală. Pe lângă chilii, Brâncoveanu a înfiinţat o şcoală de grămătici şi o şcoală de pictură. Ioan din Pojorta este primul nume din pomelnicul stareţilor aşezământului, urmat de Visarion, cel ce s-a îngrijit cu pictarea bisericii. Tot în timpul stăreţiei lui Visarion Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost salvată de tunurile generalului austriac Bukow, probabil la intervenţia unor urmaşi ai lui Constantin Brâncoveanu. În 1785 însă, moşia de la Sâmbăta trece în stăpânirea unui negustor, drept garanţie pentru o datorie mai veche. De conjunctură profită generalul Preiss, care, în 1785, trimite două tunuri pentru distrugerea mănăstirii. La mai puţin de un secol de la ridicarea bisericii din piatră, Mănăstirea Sâmbăta era distrusă. Cădea astfel "un ultim mare bastion al apărării Ortodoxiei în părţile Făgăraşului". Mitropolitul Nicolae Bălan readuce mănăstirea la viaţă Timp de un secol şi jumătate, biserica Mănăstirii Sâmbăta a rămas în ruină. Anexele nu mai existau. În 1926, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului începe restaurarea mănăstirii, aducând-o la forma gândită de primul ctitor, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Mai jos de biserică, la 50 de metri, mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit, tot după forma originală, vechea clopotniţă a mănăstirii. În turn a aşezat cinci clopote aduse de la Viena, cu o greutate de peste două tone, al căror dangăt cheamă creştinii la rugăciune până în zilele noastre. Ierarhul ardelean a restaurat şi fântâna "Izvorul Tămăduirii", cel mai vechi vestigiu din incintă, atestat în secolul al XVI-lea. Mitropolitul Nicolae Bălan este cel care a dat viaţă mănăstirii. Ar fi vrut să restaureze şi anexele din incintă, însă planurile i-au fost zădărnicite de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Sfinţirea bisericii a avut loc abia în anul 1946, pe timp de pace, mănăstirea continuându-şi neîncetat vieţuirea. Cel de-al doilea ctitor, mitropolitul Nicolae Bălan, a fost înmormântat în pronaosul bisericii. Mitropolitul Antonie Plămădeală, al treilea ctitor al mănăstirii În anul 1982, episcopul Buzăului, Antonie Plămădeală, era chemat în slujirea de mitropolit al Ardealului, la Sibiu. Avea un cult personal pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu, pe atunci canonizat doar de evlavia populară. În timpul păstoririi ca eparhiot la Buzău restaurase casa arhierească, fost palat brâncovenesc. Ajuns la Sibiu, şi-a îndreptat gândul şi paşii către Mănăstirea braşoveană Sâmbăta, unde îşi petrecea toate vacanţele studenţiei, căutând povaţa primului stareţ, protos. Arsenie Boca. Gândul de a restaura mănăstirea la forma pe care o avusese odinioară a încolţit în inima mitropolitului Antonie. Erau vremuri vitregi, când bisericile abia puteau fi salvate, darămite să începi să construieşti! În anul 1985 se împlineau 200 de ani de la "opera" generalului Preiss, bun prilej ca mitropolitul să pretexteze construirea unui aşezământ pentru expunere de obiecte de patrimoniu. Un ministru al Consiliului Culturii aflat în prag de pensionare a aprobat tacit restaurarea mascată. Era vremea stăreţiei arhim. Veniamin Tohăneanu, care a putut adăposti şi hrăni sute de muncitori zilnic, într-o activitate continuă. În noua incintă construită a fost "ascunsă" şi o biserică: sala de expunere era, de fapt, naosul, despărţit de altar printr-un perete de-o cărămidă. A doua zi după evenimentele din decembrie 1989, zidul a fost dărâmat şi s-a ridicat o catapeteasmă din icoane pe sticlă. Biserica-paraclis este de atunci în funcţiune. În anul 1992 a avut loc canonizarea oficială de către Sfântul Sinod a primului ctitor al mănăstirii, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său. În 1993, la exact 476 de ani de la sfinţirea bisericii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş de către patriarhul Teolipt, în ţara noastră revenea un patriarh ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, pentru a sfinţi biserica Mănăstirii "Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus". În cuvântul rostit la sfinţirea mănăstirii, la 15 august 1993, mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală amintea: "Mănăstirea Brâncoveanu redevine stâlp, mărturie şi candelă aprinsă care să lumineze Ortodoxia în Transilvania în continuare, cu aceeaşi putere ca şi în vremea Brâncoveanului". Ultimii ani au dovedit împlinirea cuvântului mitropolitului Antonie. Prin viaţa monahală a celor 40 de călugări sub stăreţia arhim. Ilarion Urs, mănăstirea se dovedeşte stâlp al Ortodoxiei în Ardeal. Prin "Academia de la Sâmbăta", aşezământul dă mărturie ortodoxă a românităţii, urmând gândul ctitorului ei, mitropolitul Antonie, care mărturisea: "Rolul Academiei de la Sâmbăta de Sus este cel de culturalizare a neamului românesc. Ea este făcută absolut independent faţă de alte academii din lume. Am gândit-o să fie pentru poporul român, în primul rând, ca mijloc de repunere în prim-plan a valorilor creştine". Iar lumina Mănăstirii Sâmbăta vine din candelă. Din candela ce veghează mormântul simbolic al primului ctitor, Constantin Brâncoveanu. Din candelele ce veghează mormintele mitropoliţilor Ardealului: Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală. Din candelele ce ne veghează pe noi din cimitirul mănăstirii, unde odihnesc întru fericire stareţi de o statură deosebită: arhim. Serafim Popescu, arhim. Ioan Dinu şi arhim. Veniamin Tohăneanu. De departe, cel mai luminos mormânt este al călugărului orb care a luminat o ţară întreagă: pe mormântul arhimandritului Teofil Părăian nu conteneşte să ardă candela credinţei! Aceasta este bogăţia de sub solul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, tezaurul celor ce au ridicat şi reînviat acest aşezământ, cel puţin la fel de important precum vestigiile din muzeu.