Statornicia martirilor, adevărata dragoste pentru Hristos
Creştinismul este o religie mărturisitoare. Urmând cuvintelor Mântuitorului Hristos, creştinii din toate timpurile au răbdat cu credinţă şi nădejde ocările, batjocurile, suferinţele şi chiar moartea pentru a primi odorul de mare preţ al moştenirii Împărăţiei cereşti. Din acest motiv, Tertulian a spus că „sângele martirilor este sămânţa creştinilor”, iar în tradiţia ortodoxă, la târnosirea unei biserici, se aşază în piciorul Sfintei Mese moaşte ale sfinţilor mucenici. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, pomenit astăzi, rămâne un exemplu de statornicie şi nădejde, alături de ceilalţi martiri care au mărturisit până la capăt credinţa în Hristos.
Ziua de sărbătorire a unui mucenic este un moment în care ne amintim de suferinţele prin care au trecut şi încă mai trec creştinii pentru a mărturisi credinţa lor în Hristos. Mucenicii sunt lucrul de mare preţ din istoria Bisericii, pentru că pe jertfa lor s-au zidit comunităţile creştine care mărturisesc până astăzi credinţa în Hristos. Istoria primelor veacuri creştine din Imperiul Roman este marcată de mai multe persecuţii declanşate de împăraţii romani, care considerau creştinismul un pericol pentru statul roman păgân. Învăţătura Evangheliei era considerată de păgâni o apostazie de la credinţele politeiste ale strămoşilor şi o formă de dispreţ faţă de zei. Din acest motiv, creştinii erau acuzaţi de orice calamitate se abătea asupra imperiului şi a cetăţenilor săi.
Primul împărat persecutor a fost Nero (54-68), care i-a acuzat pe nedrept pe creştini că au dat foc Romei în anul 64. Tacitus spune că în această persecuţie declanşată de Nero au murit mulţi creştini. După acesta, împăraţii Domiţian (81-96), Traian (98-117), Antonin Piosul (138-161), Marc Aureliu (161-180), Comod (180-192), Septimiu Sever (193-211) şi Maximin Tracul (235-238) au elaborat regulamente pe baza cărora erau judecaţi şi condamnaţi creştinii. Odată cu venirea pe tronul imperial a lui Deciu (249-251), persecuţiile împotriva creştinilor s-au generalizat în întreg Imperiul Roman. Acest împărat a publicat un edict pentru distrugerea creştinismului. Aceeaşi politică a fost continuată şi de împăraţii Valerian (253-260) şi Aurelian (270-275). Cea mai dură persecuţie prin care a trecut Biserica a fost cea din timpul lui Diocleţian (284-305). Prin edictele date împotriva creştinismului în timpul domniei sale, mii de creştini au suferit moarte martirică pentru Hristos.
În timpul lui Maximian (286-305) şi Maximin Daia (305-313) a suferit moarte martirică şi Sfântul Teodor Tiron, pe care îl sărbătorim astăzi. Acesta a fost militar în armata imperială romană şi a făcut parte din ceata Tironilor, parte a legiunii conduse de generalul Vringa. După ce a devenit legionar roman, în oraşul Amasia a izbucnit persecuţia împotriva creştinilor. Sfântul nu a ascuns faptul că este creştin şi a refuzat să jertfească idolilor. Pentru acest lucru, el a fost judecat şi închis în temniţă, fără a primi apă şi mâncare. Aici i S-a arătat Mântuitorul, întărindu-l şi promiţându-i Împărăţia cerurilor. Din ordinul dregătorului Puplie a fost supus la chinuri, de fiecare dată scăpând nevătămat. În cele din urmă, dregătorul, văzând că sfântul biruieşte orice muncă, a poruncit să fie aruncat într-un cuptor cu foc. Astfel şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Viaţa şi martiriul Sfântului Mucenic Teodor Tiron sunt pentru creştini un model de urmare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru tinerii de astăzi, sfântul este un exemplu de curaj, credinţă, mărturisire şi jertfelnicie pentru credinţa în Hristos. El este o mărturie peste timp a vremurilor grele de persecuţii prin care a trecut Biserica în primele veacuri, dar şi a slavei pe care cei care le suferă o primesc de la Dătătorul a tot binele. Acest lucru se arată lămurit şi în cazul Sfântului Teodor Tiron care, după cinci decenii de la primirea cununii muceniciei, i-a ajutat în mod minunat pe creştinii din Constantinopol. Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a poruncit stropirea tuturor produselor vândute în Constantinopol cu sângele animalelor sacrificate zeilor. Cu privire la acest episod, Sinaxarul sfântului relatează: „Mucenicul lui Hristos, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, i-a poruncit să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert amestecat cu miere și fructe, până ce va trece urgia. Iar Iulian, văzând că vicleșugul său a eşuat și comercianții din piețe erau în pragul revoltei pentru că nu cumpăra nimeni, a lăsat libertate creștinilor”. Astfel, Sfântul Mucenic Teodor i-a salvat pe creştinii din Constantinopol de întinarea idolatriei, iar în istoria Bisericii a apărut coliva. În urma acestei minuni, arhiepiscopul a stabilit să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, sâmbăta Sfântului Teodor. De atunci se aduc în această zi în biserici colive de grâu fiert, în cinstea sfântului şi întru pomenirea celor adormiţi.
Biserica noastră îl sărbătoreşte astfel pe Sfântul Teodor Tiron atât la 17 februarie, când a primit cununa cea nepieritoare, cât şi în prima sâmbătă din Postul Mare, fericindu-l prin cuvintele imnografului inspirat: „Credinţa lui Hristos ca pe o pavăză înăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule, şi cu cunună cerească ai fost încununat, în veci, Preafericite Teodor, ca un nebiruit” (Condacul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron).