Stejari ca în poveşti la Bazoş

Un articol de: Dan Cârlea - 20 August 2016

Cu toţii am crescut auzind poveşti despre stejari vechi de sute de ani, însă puţini am reuşit să vedem aşa ceva. Un loc special, în care acest vis poate deveni realitate este Parcul Dendrologic de la Bazoş, din judeţul Timiş. În acest parc există un stejar cu o vârstă de aproape 500 de ani şi cu o circumferinţă de şase metri, iar înălţimea la care acest monument al naturii se ridică este comparabilă cu a unui bloc de locuinţe - 30 de metri.

Parcul se află pe locul în care exista un teren mlăştinos, între Timiş şi Bega, proprietate a contelui maghiar Ludovic Ambrozy, care a deţinut funcţia de ambasador al Austro-Ungariei în Statele Unite ale Americii. Contele a înfiinţat acest parc dendrologic între anii 1909 şi 1914. Directorul grădinii botanice din Düsseldorf, peisagistul Franz Von Engerhord, a fost angajat să se ocupe de amenajarea acestuia, iar fondurile puse la dispoziţie de conte au fost suficiente pentru popularea cu multe specii botanice din diverse zone ale lumii, inclusiv de pe continentul nord-american.
Parcul Dendrologic a rămas în proprietatea familiei Ambrozy până în anul 1934, după care a trecut în grija Casei Pădurarilor Statului, care l-a dat în folosinţă Institutului de Cercetare şi Amenajare Silvică. Din anul 1954, parcul a avut statut de rezervaţie ştiinţifică până în 1984, când a devenit monument al naturii, iar din 1994 a fost trecut în categoria „arie protejată”. În prezent, există în parc peste 1100 specii de copaci de pe toate continentele, iar pădurea naturală de stejar se întinde pe 36 de hectare.

De la an la an numărul vizitatorilor creşte la Bazoș, ceea ce ne dă certitudinea că acest loc extraordinar se va dezvolta în viitor, continuându-se munca din ultimii ani, în care s-au făcut plantări noi, s-au amplasat coşuri de gunoi şi bănci şi s-a trecut la montarea plăcuţelor explicative.