Stiluri parentale de educare a copiilor

Părinții reprezintă primele modele importante pentru copii și au un rol semnificativ în dezvoltarea și în evoluția ulterioară a acestora ca adulți. Stilul parental reprezintă un ansamblu de acțiuni și strategii utilizate de către părinți în creșterea și educarea copiilor, modul de interacțiune cu ei și maniera în care părintele răspunde nevoilor copilului de afecțiune, grijă, ocrotire și îndrumare. Psihologul Adelina Matei ne-a spus că stilul parental se formează și este influențat de modul în care am fost crescuți, de modelele de părinți pe care le-am văzut în jur și de cultura din care facem parte.

Tot ceea ce știm teoretic despre creș­terea copiilor poate fi diferit atunci când apar situații noi cu care nu ne-am mai confruntat. A fi părinte este o „meserie” care se învață în fiecare zi și presupune multă răbdare, atenție și blândețe. Rolul părinților este acela de a îngriji, educa și învăța copiii, iar experiența vieții ne arată că oamenii aleg moduri diferite pentru a îndeplini această responsabilitate. „Stilul parental poate fi într-o continuă dinamică atunci când părintele este deschis să se cunoască pe sine, să-și dea seama ce bagaj emoțional și informațional poartă cu sine. Modul în care se raportează și cum reacționează la anumite comportamente ale copilului poate fi îmbunătățit dacă este deschis să cunoască și să înțeleagă etapele de dezvoltare ale copilului, de ce reacționează și se comportă într-un anume fel. Așadar, stilul parental practicat la un moment dat s-ar putea să nu mai fie același după un anumit timp. Bazele teoriei stilurilor parentale au fost puse, în anii ’60, de către Diana Baumrind, care a constatat că diferențele de comportament în rândul copiilor sunt date de modalitatea în care părinții s-au comportat cu ei. Ea a identificat trei tipuri majore de stiluri parentale: autoritar, permisiv și autoritar-comunicativ. 

Autoritar, democratic, permisiv și neimplicat

„În 1983, Maccoby și Martin, făcând o recenzie a mai multor studii cu privire la interacțiunea dintre părinți și copii, au concluzionat că există patru stiluri parentale: autoritar, democratic, permisiv (indulgent) și neimplicat (indiferent)”, a precizat psihologul Adelina Matei. Pentru conturarea celor patru stiluri parentale sunt luate în considerare două aspecte importante: suportul parental (măsura în care părintele este implicat) și controlul strict (măsura în care un părinte acționează în mod impunător). Primul aspect este asociat cu manifestări ale acceptării, implicării și cu o mai mare căldură sufletească a părintelui pentru copil, pe când cel de-al doilea aspect vizează gradul în care părintele monitorizează viața copilului, având tendințe prea protective și impunătoare. Psihologul Adelina Matei ne-a prezentat trăsăturile fiecărui stil parental evidențiind aspectele pozitive și negative ale fiecăruia.

Stilul parental autoritar presupune nivel înalt de control și nivel scăzut al căldurii sufletești. Părintele cu stil autoritar este strict, are așteptări de supunere din partea copilului, folosește pedepse inclusiv corporale, iar interacțiunile se bazează pe raporturi de putere. Acesta impune reguli fără să ofere explicații, folosind drept argumente: „Pentru că așa spun eu”, „Așa vreau eu!” Copilul poate avea rezultate academice bune, poate fi ordonat, disciplinat, însă va dezvolta un spirit critic interior foarte ridicat, cu tendințe accentuate spre perfecțiune și o stimă de sine scăzută, cu capacități reduse de comunicare și relaționare. Expresiile specifice stilului parental autoritar sunt: „Eu te-am făcut, eu te omor!”, „Nu vreau să aud comentarii!”, „Nu ne tragem de șireturi” etc.

„În stilul parental permisiv părintele manifestă control foarte scăzut și are un nivel ridicat al căldurii sufletești. De obicei, nu intră în confruntări cu copilul, tolerează și îngăduie toate cerințele copilului și se identifică cu starea emoțională a micuțului. Sunt foarte grijulii până la a fi mult prea protectori, oferă mai mult decât are nevoie copilul și chiar se declară «prietenul copilului». Părintele permisiv nu are reguli, dar nici nu securizează eficient circumstanțele de manifestare ale copilului, așa încât acesta poate crește cu tendințe anxioase, crezând că totul i se cuvine, că lumea trebuie să fie întotdeauna la dispoziția sa, iar stima de sine este puternic ridicată în mod nerealist. Acest stil îi poate genera copilului multă frustrare și dezamăgire, dificultăți în integrare, respectarea regulilor, comunicare și relaționare. Expresii specifice stilului parental permisiv sunt: «Dacă așa îți dorești tu acum...», «Orice vrei tu, vom face», „Stai cât vrei la desene animate/jocuri», «Să mă suni negreșit când ajungi la...»”, a menționat psihologul.

Stilul parental neimplicat presupune control și căldură emoțională scăzute, părintele nu se implică în relația cu copilul, nu stabilește limite sănătoase, nu securizează și nu oferă afecțiune. Acesta nu este în rezonanță emoțională cu nevoile copilului, având un răspuns nepotrivit. El asigură nevoile de bază ale copilului, dar nu și pe cele emoționale și relaționale. Copilul va avea probleme de autocontrol și de relaționare, va fi debusolat, nu va putea să respecte regulile de grup și să-și controleze impulsurile, iar ca adult există posibilitatea de a avea probleme în respectarea legii și autorităților. Expresiile specifice stilului parental neimplicat sunt: „Lasă-mă! Am de lucru acum”, „Ți-am spus că nu mă joc cu tine”, „Să te descurci singur, nu e treaba mea!” 

Cel mai echilibrat stil parental

„Stilul parental democratic este considerat cel mai echilibrat, în care controlul se îmbină în mod armonios cu căldura sufletească. Specialiștii consideră că acesta oferă copiilor un nivel înalt al securizării și al independenței. Părintele oferă explicații, argumentează motivele pentru o anume decizie sau acțiune și se asigură că acestea au fost înțelese. Este conștient că rolul său este acela de ghid, de îndrumător și nu de «prieten» al copilului. Se comportă ca atare, oferind afecțiune, înțelegere, respect, libertate de comunicare, deschidere, dar în același timp trasând cu fermitate limite de siguranță pentru o dezvoltare echilibrată și armonioasă. Copilul va fi încrezător, cu o identitate de sine bine conturată, cu stimă și imagine de sine pozitive. Va ști că este egal cu ceilalți, independent să facă propriile alegeri și responsabil pentru faptele sale. Expresiile specifice stilului parental democratic sunt: «Hai să vorbim», «Înțeleg ceea ce spui/simți. Părerea mea este...», «Să vedem dacă eu am reținut bine. Te referi la...?»”, a adăugat Adelina Matei.

Părinții manifestă de obicei o combinație între cele patru stiluri parentale, în care unul dintre ele este dominant. Stilul parental are efecte asupra dezvoltării, creșterii și formării copilului, cu influențe și asupra vieții de adult. În prezent, datorită accesului la informații mulți părinți au început să fie interesați de modul de creștere a copiilor, caută să obțină informații de specialitate din domeniul psihologiei și al educației. Pe lângă înțelegerea acestor informații la nivel cognitiv este nevoie și de practică pentru a pune în aplicare informațiile acumulate. Stilul parental de educare a copiilor are un rol semnificativ în formarea personalității copilului și abilităților de viață, determinând stilul de atașament și modul cum se va raporta copilul, iar mai târziu adultul, la oamenii din jurul lui.

„Practicarea aceluiași stil parental sau o combinație între cele patru descrise anterior, în care unul este predominant, poate avea efecte diferite asupra a doi copii, chiar între frații din cadrul aceleiași familii, deoarece fiecare copil are nevoi diferite și specifice în funcție de etapele de vârstă. Totodată, dacă un stil parental se dovedește eficient în primii ani de viață e posibil ca, mai târziu, să nu mai fie eficient. Ne referim aici la capacitatea părintelui de adaptabilitate la nevoile, etapele de dezvoltare psihologice și fizice ale copilului. Pentru a face lucrurile cât mai natural și în acord cu rolul și personalitatea fiecăruia, mama și tatăl pot practica stiluri diferite sau combinații de stiluri parentale, așa încât împreună să ofere o educație potrivită pentru copilul lor. Dincolo de stilul parental adoptat, este important să avem iubire, bunăvoință și răbdare față de copiii noștri. Să fim blânzi cu lucrurile pe care considerăm că le facem mai puțin bine pentru că îi iubim pe copii pentru ceea ce sunt, iar ei vor ști să ne iubească pentru ceea ce reprezentăm în viața lor”, a spus în încheiere psihologul Adelina Matei.