Subiect unic la simulările pentru clasele a VII-a şi a XI-a la nivel județean
Ministrul educaţiei și cercetării, Monica Anisie, a declarat la TVR 1 că Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) are termen până la data de 1 februarie pentru elaborarea programei privind simularea la clasa a VII-a. Totodată, ea a anunțat că simulările pentru clasa a VII-a şi a XI-a vor fi organizate la nivel judeţean, cu subiect unic.
De-a lungul anilor, CNEE a primit numeroase solicitări ca simulările pentru clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a şi a XII-a să nu aibă loc în acelaşi timp, din cauza încărcăturii şi a presiunii foarte mari asupra profesorilor, dar şi a elevilor, a afirmat recent ministrul educaţiei Monica Anisie. Ea a făcut aceste precizări după ce MEC a anunţat că simulările pentru clasa a VII-a şi a XI-a vor fi organizate la nivel judeţean, cu subiect unic.
CNEE a prezentat, săptămâna trecută, proiectul de ordin cu privire la simulări, iar în cuprinsul acestuia, „la articolul 7, este stipulat în mod clar faptul că şi elevii de clasa a XI-a vor putea da simulare, dar organizarea să se facă la nivel judeţean, pentru că Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a primit de-a lungul anilor numeroase solicitări atât din partea elevilor, cât şi a cadrelor didactice ca aceste simulări să nu mai fie în acelaşi timp, pentru că este o încărcătură foarte mare atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, o presiune prea mare în acea perioadă în care aveam şi clasa a VII-a, şi clasa VIII-a, şi clasa a XI-a, şi clasa a XII-a“, a declarat ministrul, la TVR 1.
Monica Anisie a adăugat că CNEE are termen până la 1 februarie să elaboreze programa pentru simulare la clasa a VII-a. Totodată, ea a explicat că a lăsat clasele a VIII-a şi a XII-a pe un calendar clar, urmând ca la clasa a XI-a fiecare inspectorat şcolar judeţean şi al municipiului Bucureşti să îşi stabilească atât calendarul, cât şi subiectul. Pentru clasa a VII-a însă, „pentru că aceşti elevi au învăţat după o programă nouă, nu puteam să îi punem pe acelaşi plan cu cei de clasa a VIII-a de acum, în acelaşi proiect de ordin, pentru că trebuie mai întâi de toate să fie aprobată programa lor de examen, programa pentru simulare şi să propunem pilotarea structurii de subiect. Deci va fi un nou ordin. Nu puteam în corpul aceluiaşi ordin”, a spus Anisie. CNEE lucrează, în prezent, la programa pentru examen, a continuat ministrul educației, „deci îi anunţ pe elevi, pe părinţi, că şi elevii de clasa a VII-a vor da această simulare, dar după ce noi vom prezenta programa şi vom da un model de subiect”.