Şubreda „nepoată” a bisericuţei lui Neculce

La Prigoreni, aproape de Târgu Frumos, pe un deal de pe care poţi scruta zările până departe, pe drumul Iaşilor, şade o fragilă bisericuţă de lemn, şubreda urmaşă a celei construite de cronicarul Ion Neculce.

La o aruncătură de băţ de Târgu Frumos, urcând, într-o şerpuire ameţitoare, şaua înfuriată a unui deal, drumul, asfaltat nu demult, se opreşte chiar la destinaţie: în dreptul bisericuţei de lemn a satului. Numai un petec de pajişte, în fapt un rest de imaş pe care pasc în voie animalele, desparte drumul de lăcaş. În jur, dealuri domoale, aruncate unul după altul, ca într-un joc de domino. În latura stângă, case mici, sărăcăcioase, uliţe pietruite, grădini înguste, pante abrupte. Mai înspre vale, urmele, spun sătenii, ale fostei crame a familiei cronicarului Ion Neculce, faima zonei. Locul e ca un bastion - un calup de pământ bătătorit, straşnic păzit de jur împrejur de câmpurile fertile. „Acolo erau beciurile de la moşie. Spun bătrânii că pe-aici, pe coastă erau numai vii. Bunicul îmi povestea că mergea vinul prin oale (n.r. - printr-o reţea de olane), de la cramă până la beci”, povesteşte moş Costică Tudose. Bunicul lui, Vasile Dumitraşcu, fost pălimar, e cel care a descoperit mormântul lui Ion Neculce, în 1934, săpând în curtea bisericii. „Se spune că a fost găsit atunci inelul de locţiitor de domn al lui Neculce”, explică pr. Mihai Daniel Pleşca, parohul de la Prigorenii Mici, sat al cărui nume s-a schimbat azi, luându-l pe cel al celebrului cronicar.

Prima biserică a aşezării a fost construită de Ion Neculce în veacul al XVIII-lea, în vremea domniei lui Grigore Ghica Vodă, în satul Prigorenii Vechi, strămutată apoi la Prigorenii Mici în 1885. „Întru slava Atotziditorului Dumnezeu în Troiţă proslăvit pe acest loc a fost ridicată biserică din temelie aici la moşia Prigorenilor, cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, cu cheltuială şi osîrdie de dumnealui Ion Neculce vornic şi soţia sa Maria şi fii lor şi s-a săvârşit acest sfânt lăcaş în zilele Prea Luminatului şi Prea Învăţatului nostru domn Grigore Ghica Voevod cu blagoslovenia Preasfinţiei sale Kirii Kir Antonie mitropolitul Moldovei. Această biserică în anul 1885 a fost mutată în satul Prigoreni unde dăinuie şi astăzi”, se arată în pisania aşezată deasupra uşii de intrare.

Degradată şi mistuită de timpul nemilos, aceasta a fost înlocuită, la 1934, cu o altă biserică, de lemn, aşezată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, dar construită fidel după tiparul celei vechi, ctitorită de Neculce.

Însă locul n-a fost prea primitor. Vânturile crâncene de pe coama dealului, ploile repezi şi iernile cu zăpezi grele au şubrezit-o şi pe aceasta, astfel că în anul 1969 a fost desfăcută, bârnă cu bârnă, iar între anii 1971 şi 1973, refăcută din temelii.

Bisericuţa trebuie salvată

Astăzi, această bisericuţă, deşi aflată pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, se află într-o cruntă stare de degradare. Şi, dacă în cel mai scurt timp nu se va interveni, lăcaşul riscă să se dărâme. „Mă doare sufletul s-o văd aşa, dar noi n-avem puterea s-o facem, mai ales că legislaţia monumentelor e atât de severă. Nu pot spune că există o prioritate anume. Bisericuţa ar trebui restaurată sau refăcută integral. Lemnul este putred peste tot, draniţa de pe acoperiş e spartă. Este extrem de deteriorată. Din păcate, ea este pe lista monumentelor istorice şi nu se poate interveni fără toate avizele, fără toată documentaţia necesară, care costă foarte mult. E păcat, nu va dura mult şi va fi afectat şi interiorul”, spune părintele paroh Mihai Daniel Pleşca.

Istorie şi legendă

În 1935, învăţătorul Ion Stupcanu, de la Târgu Frumos, scria în ziarul „Universul” că, „făcându-se nişte săpături lângă biserica de lemn de la Prigorenii Mici de către doi ţărani, s-a găsit o raclă şi într-însa un inel pe care erau gravate iniţialele cronicarului, cum şi o bucată de giubea cusută cu fire de aur şi o frântură de lumânare”. Gazetarul Lascăr Sebastian povesteşte însă, într-un articol din 1958, că acele dovezi, păstrate de învăţătorul Stupcanu, s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mărturie rămânând doar câteva fotografii. Neputând fi deci studiate cu atenţie de istoriografi şi specialişti, rămânea şi atunci, ca şi acum, o întrebare fără răspuns. Este sau nu îngropat Ion Neculce în umbra bisericuţei de la Prigorenii Mici? Cum însă nu există date istorice care să infirme ipoteza, astăzi orice monografie a locului consemnează mormântul autorului celebrei „O samă de cuvinte” ca fiind în cimitirul din jurul bisericii de lemn a Prigorenilor.

Stilul arhitectural

Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva” de la Prigoreni este construită din bârne de stejar fasonate şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul este de draniţă. La exterior se remarcă pridvorul cu stâlpişori sculptaţi graţios, precum şi consolele pe care se sprijină acoperişul, cioplite „în cap de cal”. Bisericuţa nu păstrează odoare vechi. Obiectele de cult, catapeteasma şi icoanele sunt toate de dată recentă. În curtea bisericii se află mormântul cronicarului Ion Neculce, precum şi mormântul lui Ştefan a Petrei Ciubotarul, tatăl povestitorului Ion Creangă, mort la moşia Prigoreni, unde avea pământ. Osemintele sale au fost strămutate la Humuleşti în anul 1999.

Satul păsării prigor

Potrivit monografiei locale, satul Prigoreni datează de la 1638. Denumirea sa provine, se pare, de la numele păsării „prigor”, cea care-şi face cuib în malurile lutoase ale gârlelor. Mai târziu avea să primească numele cronicarului Ion Neculce.

Moşia Prigoreni a fost delimitată, odinioară, în Prigorenii Vechi, primul nucleu al aşezării, şi Prigorenii Mici, partea de moşie pe care se află bisericuţa lui Neculce. Azi, satul mai are doar un pumn de case aciuate pe-un deal şi pe coasta lui. „Trei hudiţe, atâta-i”, spune moşul Costică Tudose. Familia Neculce a stăpânit moşia de la Prigoreni timp de 200 de ani. Ion Neculce (1642-1745), celebrul cronicar al Moldovei, caimacam la curtea domnească, a copilărit la Prigoreni până la vârsta de şapte ani.

Cătunul a fost la un pas de desfiinţare, în vremea regimului comunist, dar l-a salvat din aburii istoriei chiar Ion Neculce. Mormântul şi bisericuţa au fost înscrise în lista monumentelor istorice, fiind considerate importante obiective turistice ale judeţului Iaşi.

Satul Ion Neculce se află la 45 de kilometri distanţă de Iaşi, cotind stânga, de pe E583, în dreptul localităţii Războieni.