Suferința care poate zidi sufletește

Una dintre datoriile sfinte ale oricărui creștin, de orice vârstă, a fost, este și va fi aceea de a-i iubi și alina pe cei aflați în suferință. Această poruncă dumnezeiască îi mână și-i adună, lună de lună, pe tinerii voluntari ai Asociației Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din București, care, din februarie 2016, se așază săptămânal lângă patul de suferință al pacienților Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală, pentru a-i încuraja și a-i alina în durerea lor nebănuită. Această aventură evanghelică pe care o trăiesc încă de astăzi acești tineri îi zidește sufletește și-i întărește pe bolnavi.

Chiar în ziua Înălțării Sfintei Cruci am avut șansa de a vorbi cu acești tineri frumoși, cu care am făcut cunoştinţă chiar la locul lor de întâlnire, acum deja îndătinat: în dreptul florăriei de lângă Spitalul de Ortopedie, vizavi de Foișorul de Foc. Tinerii, cu o anume sobrietate în gesturi și priviri, mi-au povestit de-a lungul după-amiezii despre apropierea lor de Biserică și de bolnavi, creionându-mi, încet-încet, schița unui gest, rar întâlnit astăzi: dă-ţi timpul tău celor în nevoie, ca să câștigi eternitatea fericită.

Tineri rugători şi responsabili

Chiar dacă eu am întâlnit doar patru dintre ei, grupul este mai mare. Mulţi nu pot veni constant de două ori pe săptămână din pricina mulţimii altor obligaţii, unii ajungând aici doar miercuri seara, la ora 18:00, alţii doar sâmbătă, începând cu 11:30. Cei mai mulţi dintre ei vin aici, la centrul de la Foişorul de Foc, însă voluntariatul lor îmbrăţişează şi Centrul medico-social „Sfântul Andrei” din Berceni, unde merg sâmbătă de sâmbătă, începând cu ora 9:00. Vârstele lor variază destul de mult. Sunt studenţi, masteranzi şi doctoranzi, dar şi liceeni inimoşi. Cei care vin constant îşi comunică săptămânal acţiunile prin sms. Pentru ceilalţi doritori ocazionali rămâne de bază site-ul asociaţiei, bogat şi el în informaţii. „Niciodată n-am fost singură. Grupul se formează de la sine. Nu știu… Cred că Sfântul Nectarie îi adună de multe ori la bolnavii lui, aici. Punem anunț pe site și vin oameni pentru prima oară, nici n-au auzit de ASCOR”, ne-a mărturisit Otilia Lazăr, voluntarul coordonator.
Andreea Gheorma, studentă la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi totodată secretară şi responsabilă cu resursele umane în ASCOR, este una dintre fondatoarele acestui voluntariat: „Este o bucurie să vin aici. Pare ciudat că spun asta, dar astfel reușim să facem exercițiul de a renunța la sine și de a vedea în celălalt chipul lui Hristos. Încercăm să stăm lângă bolnavi cinci minute, sau o jumătate de oră, să uităm de noi și să-i ascultăm, să ne micșorăm noi, și să crească ei. Mă ajută foarte mult activitatea aceasta. Îmi amintesc de un pacient foarte drag mie, domnul Teodor, care acum s-a mutat la alt centru. Mereu mergeam la dânsul și îi citeam din Sfânta Scriptură. Apoi comentam împreună. De la acest pacient am învățat foarte multe. Hristos și Sfânta Scriptură ne apropiau”.
Legătura voluntarilor cu cei suferinzi şi între ei este foarte strânsă, iar la bază stă rugăciunea. Printr-o agendă publică, postată pe internet, ei îşi oferă din plin timpul, rânduindu-şi dimineţile în slujba rugăciunii pentru cei bolnavi de cancer, chiar la ei acasă. „Avem microfon pe holul centrului și în fiecare dimineață, în jurul orei 8:00, câte un voluntar citește rugăciunile de dimineață, apoi viețile sfinților prăznuiți în ziua respectivă, sau cuvinte ale părinților pentru acea zi. Ar trebui să-i pomenim mai mult la rugăciune pe acești bolnavi. Unii pleacă către alte centre sau spitale, iar alții se mută definitiv la Domnul, dar rămân în sufletul tău. Pomenindu-i, cred că-i ajutăm cel mai mult”, ne-a spus Otilia Lazăr, coordonatorul voluntariatului.
Vasile Victor Puchianu, doctorand la Politehnică, ne-a povestit cum și-a cunoscut colegii: „Nu sunt membru ASCOR, însă am început să merg cu asociația la evenimente din noiembrie, anul trecut. Activitățile asociației sunt cele mai bune metode de a-ți petrece timpul liber, pentru că ele îmbină distracția cu măsură, ­duhovnicia vieții, mersul la ­Biserică și rugăciunea, ajutorarea oamenilor în nevoie. Îl consider un mediu prielnic pentru orice tânăr, căci nu văd altul care să fie mai ferit de ispitele societății”.

Șansa unui trainic câștig sufletesc

Lectura duhovnicească, rugăciunea sau simpla conversaţie sunt deopotrivă un leac şi pentru unii, şi pentru ceilalți. Adrian Roman, 31 de ani, absolvent de licenţă şi master la ASE, angajat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, ne-a povestit cum a ajuns aici: „Venirea mea aici este o lucrare a lui Hristos. Nu mi-a zis nimeni «mergi la ASCOR», sau «cercetează bolnavii». Pur şi simplu aşa am simţit, şi totul a venit de la sine. La început am zis «hai să văd cum este», apoi mi-a plăcut, şi de atunci tot vin. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici, pentru că, zic eu, ajut cât de puţin pe cel de lângă mine. Dar mai ales mă ajut pe mine. Îmi ajut sufletul, care, uşor, uşor, se luminează. Când i-am văzut pe aceşti grav bolnavi bucuroşi şi fericiţi, râzând, zâmbind şi nădăjduind într-o zi mai bună, atunci mi-am zis: «Uite, eu, care le am pe toate, nu mă doare nimic, și totuși am momente când nu sunt mulţumit şi-mi doresc mai mult». Aşa am ajuns să fiu fericit cu puţinul pe care-l am”.
În acelaşi gând, Vasile Victor Puchianu a adăugat cu convingere: „Cine vrea să se ajute pe sine să vină să facă un bine pentru alt­cineva. Abia atunci îți dai seama ce ai tu și cine ești. Atunci devii mai împăcat cu tine, vezi viața altfel. Cred că așa lucrează Dumnezeu, prin ajutorarea celuilalt, te ajuți pe tine. Iată o adevărată minune!”

Comuniune în suferință

Pacienţii cu cancer îi privesc înduioşaţi pe aceşti tineri. Ochii lor nu-i uită niciodată, deşi uneori nu-şi mai amintesc de ei înşişi. Iar zilele până la următoarea întâlnire par eternităţi în sine. Cu mâini și glasuri tremurânde, aceşti bolnavi au forţa să zâmbească, chiar dacă unii abia mai pot articula câteva cuvinte.
Imobilizată la pat de ceva vreme, Cristina nu poate vorbi prea mult, dar este vizibil emoţionată de vizita acestor tineri. Dacă unii preferă radioul în locul televizorului, iar alţii îşi maschează durerile uitându-se îndelung pe geam, sau cerând „un strop de suc”, de apă minerală, sau puţină ciocolată, mulţi dintre ei socializează cu voluntarii.
Pe holuri sunt candele aprinse, iar în camere, icoana Sfântului Ierarh Nectarie. Aici totul pare să se facă în şoaptă. Unul dintre pacienți, ajuns aici doar de trei zile, mărturisește: „Ți-e mai mare dragul când vezi cum un asistent medical sau o doctoriță se apleacă cu dragoste, cu atenție asupra ta, îți zâmbește și te liniștește, îți dă o pace. Iar voi sunteți niște drăguți. Mă bucur că ați venit. Să-mi trăiți cât mai mult și cât mai sănătoși, că țara are nevoie de voi! Mulțumesc!”
Mulţi îşi păstrează lângă pernă o foaie plastifiată pe care, cu litere mari şi groase, stă scrisă o rugăciune către Sfântul de minuni făcător Nectarie, pe care unii nici nu mai au forţa s-o citească. Iar uimirea lor e mare atunci când glasuri tinere le-o amintesc, citind-o chiar lângă patul lor.
Dacă unii sunt îngrijiţi chiar de copiii lor, iar alţii nu mai au pe nimeni, voluntarii le sunt acum fii şi nepoţi. Prin ei, Hristos este în mijlocul lor, tămăduindu-i sufletește.

Oameni în slujba oamenilor

Centrul „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria Ajutorului” se află sub jurisdicția canonică și administrativă a Arhiepiscopiei Bucureștilor, fiind una dintre instituțiile pentru care Biserica face eforturi financiare deosebite. „Tot personalul este plătit de Biserică. Aici avem mai mult de 30 de angajați: trei medici, 12 asistente, o asistentă-șefă, 10 infirmiere, un psiholog, un farmacist, un asistent de farmacie, un statistician, un administrator şi un asistent social”, ne-a declarat Adriana Căruntu, directorul centrului. „Aproximativ 500 de persoane beneficiază în fiecare an de îngrijiri paliative la noi. Avem 28 de pacienţi, dar pe lună ajungem la 48, căci există un flux. O parte, din păcate, decedează, iar pe locurile rămase libere se internează alţi pacienţi, de aceea ajungem la o cifră mai mare lunar. Toate serviciile sunt gratuite, decontate de Casa de Asigurări. Misiunea personalului nostru este completată de cea a voluntarilor. Cred că acţiunea tinerilor din ASCOR este dovada că ei cred în Dumnezeu şi că se implică să facă ceva pentru oamenii care suferă. Aceşti tineri sunt un model şi un exemplu la care alţii ar trebui să mediteze”, a completat Adriana Căruntu.
Noul asistent social al centrului, Georgiana Frumosu, este cea care organizează împreună cu voluntarii diferite momente cultural-artistice dedicate pacienţilor. Unul dintre acestea va fi organizat chiar de Ziua Internaţională a Paliaţiei, pe 8 octombrie, când vor fi invitaţi aici tineri din Ansamblul de dansuri populare „Doina Bucureştiului”. Domnia sa ne-a împărtăşit la final câteva impresii: „Aici totul se face cu drag. Vorbim, socializăm, povestim amintiri din viaţa de familie şi ne simțim bine, căci uităm pentru moment suferința. Pe cei care nu mai pot vorbi, încercăm să-i mângâiem pe mâini, pe frunte. Şase dintre ei sunt mai grav, dar sunt sigură că aud ce se întâmplă în jurul lor. Te impresionează cât de mult vor să se facă bine”.
Deși boala mutilează trupul, suferința poate zidi sufletește atât pe cel bolnav, cât și pe cei din jurul lui.