Suferința și judecățile neștiute ale lui Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 410‑411

„În anul 1847 o holeră cumplită a bântuit Țara Moldovei, secerând pe cei lipsiți de ajutor. Atunci mulți se izbăveau de moarte fugind prin mănăstiri. La Mănăstirea Neamț, starețul Neonil a adăpostit în anul acela numeroase familii de orășeni din Iași, dându‑le mâncare și chilii. Spun toți că nici unul din călugări și mireni n‑a murit de holeră. Cum se îmbolnăvea cineva, starețul îl trimitea să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și se vindeca.

Se mai spune despre acest mare stareț că în anul 1846, îmbolnăvindu‑se de picioare, după neștiutele judecăți ale lui Dumnezeu și fiind nevoit să stea în chilie până la moarte, niciodată n‑a cârtit întru inima sa. Ci de acolo, de pe patul suferinței, se străduia să conducă obștea mănăstirii, cu toate schiturile și metoacele sale, care număra până la 600 de călugări. Zilnic veneau la el părinții din consiliu, egumenii, duhovnicii și frații să‑i ceară sfat, și nimeni nu ieșea din cuvântul lui.

De pe patul suferinței, starețul Neonil nu înceta a sfătui și a învăța pe toți calea mântuirii, atât prin viu grai, cât și prin scris. Căci era înzestrat de Dumnezeu cu multă putere în cuvânt.

‑ Fraților, zicea el, nu pregetați a vă îndulci de mireasma cea duhovnicească ce iese din florile cele mirositoare ale raiului celui înțelegător, adică din chinurile și durerile sfinților mucenici și din ostenelile și nevoințele cuvioșilor părinți. Pe acestea, Mireasa lui Hristos cea fără prihană, adică sfânta noastră maică, Biserica Răsăritului, le‑a sădit și le‑a crescut prin buna‑credință, spre a le aduce lui Hristos, Mirelui său cel adevărat, miros de bună mireasmă, pe a căror bună mirosire El foarte mult o iubește după cea zisă: La mireasma mirurilor Tale vom alerga (Cântarea Cântărilor 1, 7).

Zicea iarăși:

‑ Pe florile acestea duhovnicești, adică pe sfinții cei cuprinși în mineiele Bisericii, cu dragoste adevărată să‑i cinstim ca pe prietenii lui Dumnezeu. Iar dintre toți, mai cu osebire pe Sfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria...”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)