Suplimentele cu vitamine, periculoase pentru femei

Data: 14 Octombrie 2011

Un studiu publicat în revista Asociaţiei medicale americane arată că suplimentele cu vitamine ar putea fi inutile pentru majoritatea oamenilor, iar unele dintre acestea pot implica riscuri mortale pentru femeile în vârstă. Dintre acestea, suplimentele cu fier se numără printre cele care provoacă cea mai mare îngrijorare în rândul cercetătorilor, în timp ce suplimentele pe bază de calciu sunt asociate cu o scădere a riscului de mortalitate. "Am descoperit mai multe suplimente cu vitamine sau minerale frecvent utilizate, precum produsele multivitaminice, cele cu vitamina B6, acid folic, fier, magneziu, zinc şi cupru, care sunt asociate cu riscurile cele mai ridicate de mortalitate", susţin autorii acestui studiu, o echipă de medici americani şi finlandezi. Concluziile studiului vin în sprijinul "convingerii că anumite suplimente antioxidante, precum cele cu vitamina E, vitamina A sau betacaroten pot fi periculoase". Autorii studiului nu recomandă consumul preventiv de astfel de suplimente cu vitamine, "în niciun caz" unei populaţii care se hrăneşte echilibrat.